Liderul rus, Vladimir Putin, propune ca întâlnirea cu Zelenski să aibă loc la Moscova. Care a fost răspunsul președintelui ucrainean.
Președintele rus Vladimir Putin ar prefera ca întâlnirea cu Volodimir Zelenski să aibă loc la Moscova, propunerea fiind făcută, luni, în timpul discuției telefonice cu liderul american, Donald Trump, potrivit AFP.
Convorbirea telefonică dintre Putin și Trump a avut loc chiar în timpul întâlnirii de luni de la Casa Albă, la care au fost invitați Volodimir Zelenski și liderii europeni, pentru a discuta despre situația războiului din Ucraina și garanțiile de securitate.
Conform surselor AFP, Vladimir Putin i-a sugerat lui Donald Trump să fie organizat un summit de pace cu Zelenski la Moscova. „Putin a menționat Moscova”, a declarat una dintre surse, adăugând că răspunsul liderului ucrainean a fost negativ.
De asemenea, liderii europeni i-ar fi spus lui Donald Trump că propunerea președintelui rus „nu pare o idee bună”. Amintim că liderul SUA a anunțat că întâlnirea între Putin și Zelenski va avea loc în curând, urmând să fie stabilit locul.
„La concluzionarea întâlnirilor, l-am sunat pe președintele Putin și am început aranjamentele pentru o întâlnire, într-o locație care va fi determinată, între președintele Putin și președintele Zelenski”, a transmis Donald Trump, pe rețeaua Truth Social.
Totodată, cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit că întâlnirea ar putea fi organizată în următoarele două săptămâni. Conform presei din Rusia, Vladimir Putin i-a transmis lui Trump că este dispus să discute direct cu omologul său ucrainean.
În același timp, ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a transmis că Rusia este deschisă tuturor formelor de dialog pentru rezolvarea conflictului cu Ucraina, fie că vorbim de întâlniri bilaterale sau trilaterale. Lavrov a subliniat că orice întrevedere între Putin și Zeleneski trebuie pregătiră „temeinic”.






Fii primul care comentează