Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Video șoc. Marian Ceaușescu a sărbătorit moartea lui Iliescu! A deschis șampania în fața spitalului unde fostul președinte a decedat

Marian Ceaușescu a declanșat petrecerea la scurt timp după aflarea veștii că Ion Iliescu a murit. Cum a sărbătorit în fața spitalului

Marian Moroșanu, zis mai degrabă Ceaușescu, cunoscut în spațiul public pentru activitatea sa din zona civică, în special în spețe ce țin de justiție, a sărbătorit moartea lui Ion Iliescu.

Marian Ceaușescu nu s-a putut abține și a sărbătorit moartea lui Ion Iliescu

După cum se știe deja destul de bine, bărbatul a participat la Revoluția din decembrie 1989 și s-a aflat pe străzile din centrul Bucureștiului și la celebrele „Mineriade” din 1990, atunci când fostul președinte al României a fost acuzat că a chemat muncitori din zona de activitate respectivă în Capitală pentru a înnăbuși violent manifestațiile împotriva sa.

Așadar, este mai mult decât evident motivul pentru care „protestatarul Ceaușescu”, așa cum mai este el denumit în diferite sfere, a avut în tot timpul scurs de atunci o atitudine devenită chiar proverbială de ură față de Iliescu.

Astfel, în acest context se poate spune că manifestarea lui de marți seară din fața Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, locul în care fostul președinte al României și-a trăit ultimele clipe, a fost una cât se poate de firească, chiar dacă acest gen de atitudine, care a revărsat spațiul public, în special virtual, la scurt timp după ce s-a aflat că Ion Iliescu a încetat din viață, fusese deja taxat într-o anumită măsură de către o parte a populației.

Cunoscutul protestatar a deschis o sticlă de șampanie chiar în fața spitalului în care fostul președinte al României și-a trăit ultimele clipe

@gandul_ro Șampanie deschisă de către Marian Ceaușescu după decesul lui Ion Iliescu #spital #iliescu #romania #stirilezilei #gandul ♬ original sound – Gandul Romania

Concret, Marian Ceaușescu a mers în fața spitalului și a deschis o sticlă de șampanie, fiind rugat imediat de către un jandarm prezent în acea zonă să se îndepărteze puțin.

Momentul a fost filmat de către reporterii de la Cancan, iar ulterior a fost postat pe rețelele de socializare, acolo unde a făcut furori în principiu, dar a stârnit și câteva reacții de dezaprobare.

Ion Iliescu a murit la 95 de ani după ce a fost internat în regim de urgență la Terapie Intensivă încă de pe data de 9 iunie. În ultimele zile au apărut în spațiul public informații conform cărora organele fostului președinte începuseră să cedeze pe rând și se confrunta cu mari probleme de natură respiratorie, astfel încât se credea încă de pe atunci că sfârșitul lui era foarte aproape, chestiune care de altfel s-a și confirmat în cursul zilei de marți.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *