Vești bune pentru români! Ar putea să beneficieze de o reducere de 40% la factura de curent, dacă îndeplinește câteva condiții. Tot ce trebuie să facă pentru a vedea dacă se încadrează în această categorie este să se uite pe factura de curent. Iată despre ce este vorba!
Facturile la energie au devenit din ce în ce mai mari în ultima perioadă, iar fiecare anunț despre scumpiri a fost o veste proastă pentru români. Ei bine, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a venit cu un anunț pentru toți românii.
Cine poate beneficia de o reducere de 40% la facturile de curent
Așa cum se întâmplă în fiecare an, facturile se dublează pe perioada iernii, atât la gaz, cât și la curent. Acest lucru reprezintă un nou motiv de îngrijorare pentru români, căci consumul de energie crește. Așadar, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat că o categorie de consumatori va beneficia de o reducere de 40% la din sumă.
Este vorba despre consumatorii care depășesc o cantitate de 300 kWh pe lună. Este important de precizat că procentul de reducere poate să difere în funcție de oferta pe care au ales-o de la compania cu care au semnat contract. Această decizie îi poate ajuta pe români să se bucure de facturi mai mici la energie, iar reducerea ar trebui deja să se vadă pe facturi.
”O să încep cu veştile bune sau pe care le preconizăm a fi bune: românii care au un consum de peste 300 de kilowatt-oră pe lună şi plătesc acel maxim 1,3 lei kilowatt-oră astăzi, ar trebui să vadă o reducere a facturilor de 20-30%, poate 40%, bazându-mă pe ofertele care există şi astăzi pe site-ul ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, n.r.). Sunt în marja a 0,9 – 1 leu/kilowatt-oră”, a transmis Sebastian Burduja, la un eveniment.
Guvernul ar proteja românii vulnerabili
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a mai precizat că Guvernul va proteja românii vulnerabili, astfel încât să nu ajungă în pragul sărăciei după plata facturilor. Astfel, statul va reveni cu măsuri de sprijin pentru această categorie de oameni.
”Pentru românii care sunt vulnerabili, cei care după plata facturilor ar coborî sub pragul de sărăcie, Guvernul, oricare va fi el, va avea măsuri de sprijin. Nu vom lăsa pe nimeni în urmă şi este un angajament care nu ţine de un partid sau altul, ţine de o responsabilitate pe care orice Guvern o are. Orice stat din Uniunea Europeană a făcut aceste lucruri. Nu este nimic deosebit aici. Continui să susţin că e mult mai corect să subvenţionăm pe baza nivelului de venit dintr-o gospodărie decât pe baza nivelului de consum. Cred că spre un asemenea model se va merge la 1 aprilie”, a mai precizat ministrul.
Be First to Comment