În ultima perioadă, România a fost martora multor tragedii și a pierdut personalități importante. Țara noastră este mai săracă acum, după ce unul dintre cei mai cunoscuți medici ne-a părăsit, când nimeni nu se aștepta. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp.
A murit Adrian Restian
Adrian Restian a fost unul dintre cei mai cunoscuți medici de familie din țară, care a scris o mulțime de cărți și a avut o influență mare asupra românilor. A oferit sfaturi prețioase pentru toată lumea și lucrările sale au fost extrem de apreciate și de folos.
Din nefericire, celebrul cadru medical a plecat din această lume. Anunțul a fost făcut de către unul dintre colegii săi de breaslă, Dumitru Constantin Dulcan, chiar în urmă cu câteva minute. Nu a fost precizată cauza exactă a decesului și nu au fost date încă detalii despre înmormântare, dar familia va reveni cu noutăți.
Adrian Restian a fost lăudat de către bunul său prieten, care a avut numai cuvinte frumoase despre el. Dr. Dumitru a precizat că bunul său coleg de breaslă a fost un specialist, un adevărat geniu, cum rar se naște. A lăudat scrierile sale, care s-au bucurat de mare succes și au reușit să fie pe înțelesul tuturor, să îi ajute pe oameni, deși ofereau informații științifice.
“A fost una dintre mințile cele mai strălucite ale medicinei, unică în interpretarea informațională a sănătății și a patologiei umane. Oamenii ca Adrian Restian se nasc rar. Scrierile sale sunt de o claritate remarcabilă. Avea harul de a face inteligibile, ușor de înțeles, marile teme ale științei, inclusiv ale medicinei.”, a scris Dumitru Constantin pe rețelele de socializare.
O mulțime de oameni au reacționat la postare și au transmis un gând bun de final pentru celebrul medic. Mulți pacienți și oameni care l-au cunoscut îl vor conduce pe ultimul drum.
Be First to Comment