Viața a trei surori a fost spulberată, joi noaptea, pe Drumul Național 2, în apropiere de Buzău.
Tragedie, noaptea trecută, pe Drumul Național 2, în apropiere de Buzău.
O mașină care circula pe contrasens a lovit puternic alte două autoturisme. În mașina care a provocat accidentul se aflau șoferul, soția acestuia și cele trei surori ale sale.
Femeile s-au reunit pentru a petrece împreună concediul, însă, din păcate, toate trei au murit. Traficul a fost blocat timp de două ore. Acest tronson de drum este considerat cel mai periculos din țară.
O persoană a rămas încarcerată, în urma unui accident produs pe DN 71
O persoană a rămas încarcerată, în urma unui accident produs pe DN 71, la ieșirea din localitatea Mircea Vodă. Accidentul a avut loc pe data de 17 august.
„La locul accidentului a fost găsită o persoană încarcerată într-un autoturism. Persoana este în îngrijirea personalului medical şi sunt în desfăşurare operaţiuni pentru descarcerarea acesteia.
Victima este conştientă şi cooperantă.
Pompierii asigură şi măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului”, precizează ISU Dâmboviţa. Două ambulanțe și două autospeciale intervin la fața locului.
Accident mortal pe DN 71, la Băicoi
Un autoturism a acroșat alte două autovehicule, iar un pieton a fost accidentat mortal.
„Poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN1, Băicoi intersecţie cu Lilieşti, a avut loc un accident rutier.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că un bărbat, în calitate de pieton, în timp ce se afla în traversarea părţii carosabile, ar fi fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat vârstă de 44 de ani”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.
Fii primul care comentează