Press "Enter" to skip to content

„Singură pe lume la 83 de ani” Drama unei bătrâne din Constanța! A sunat la 112, speriată că va muri de frig în casă. Și-a pierdut întreaga familie, iar acum se luptă să trăiască

O bătrânică din Constanța a rămas a nimănui, la 83 de ani. Femeia a sunat la 112, speriată că va muri de frig în casă.

Cazul unei bătrâne din Constanța a impresionat sute de oameni. Un polițist local a povestit că femeia a sunat la 112, speriată că va muri de frig și de singurătate în casă. Nu are bani să plătească căldura și nici cui să îi ceară ajutorul.

Bătrânica a rămas singură pe lume, la 83 de ani

Singurătatea a împins-o pe o femeie din Constanța să sune la 112 pentru a cere ajutor.

Gabriel Enache, un polițist local, a fost cel care a făcut cunoscut cazul acesteia și a tras un semnal de alarmă în rândul comunității.

Bătrâna, în vârstă de 83 de ani, trăiește o adevărată dramă. Și-a pierdut pe rând soțul, fiul, fratele și sora, iar acum a rămas singură pe lume, nevoită să lupte ca să trăiască de pe-o zi pe alta. Singura sursă de încălzire de care dispune este un calorifer electric pe care nu îl folosește, însă, pentru că nu are cu ce să plătească facturile: „Este greu de înțeles și acceptat…dar se întâmplă în zilele noastre și în țara noastră!!! Această măită a sunat la 112 că moare de frig și singurătate în casă….nu mai are pe nimeni….i-a murit băiatul, soțul, fratele și sora…singură pe lume la 83 de ani!!! Sunt împreună cu colegii aproape în fiecare zi lângă acest SUFLET lăsat pe pământ de bunul Dumnezeu!!!”, a scris polițistul pe pagina personală de Facebook, în dreptul unor fotografii emoționante cu bătrânica.

Cazul femeii a devenit viral, iar firma care asigură hrana la spitalul din județ s-a oferit să îi trimită zilnic o masă caldă. Nici oamenii legii nu au rămas indiferenți. Gabriel Enache și-a convins mai mulți colegi să achite împreună facturile acesteia până la vară, notează libertatea.ro. Cei care au văzut postarea în mediul online au dorit, de asemenea, să-i sară în ajutor bătrânei.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page