Imaginea care îți rupe sufletul. Soția polițistului ucis de propriul fiu, îngenuncheată lângă soțul ei mort.
Impactul crimei petrecute duminică seară în centrul municipiului Piatra-Neamț se resimte atât în comunitatea locală, cât și în rândul polițiștilor din județ, care au primit vestea cu profundă consternare. Dimensiunea acestei tragedii depășește limitele unui caz obișnuit, inclusiv pentru polițiștii care, prin natura profesiei, sunt confruntați frecvent cu moartea și violența.
Victima, un polițist din Neamț, a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit, iar principalul suspect este chiar fiul său. Drama s-a consumat într-o zi cu o puternică încărcătură simbolică: 1 Iunie, Ziua Copilului. O imagine surprinsă la scurt timp după atac vorbește de la sine. Femeia aflată lângă victimă, copleșită de durere, este soția acestuia și, totodată, colegă de breaslă, fiind și ea polițistă, dar pensionată de 5-6 ani.
Surse din cadrul IPJ Neamț afirmă că femeia își desfășoară activitatea în prezent la Resurse Umane. Înainte de această funcție, ea ar fi activat în cadrul compartimentului juridic al instituției.
Deși fotografia a fost blurată pentru a proteja identitatea celor implicați și pentru a limita impactul emoțional al imaginilor, esența momentului rămâne vizibilă. Potrivit Vestea, în versiunea neprelucrată, femeia apare cu privirea fixă și chipul lipsit de reacții evidente. Nu izbucnește în lacrimi și nu are gesturi de disperare. Totul sugerează un șoc atât de puternic încât emoțiile par suspendate.
Este una dintre acele expresii rare, pe care reporterii și fotografii care ajung la locul tragediilor le întâlnesc foarte rar și nu le uită niciodată.
Ce le-ar fi spus ucigașul martorilor după ce și-a omorât tatăl
Apelurile la 112 au fost făcute de persoanele care au fost martore la incident. Conform informațiilor oferite de cei aflați în zonă, tensiunile dintre cei doi ar fi apărut înainte de a ajunge în stradă, fie în locuință, fie pe casa scării. Vecinii spun că i-au observat împreună și că între ei exista deja un conflict, tânărul având un comportament agitat.
„După ce a terminat toată scena, s-a uitat la noi și a zis „A vrut să mă omoare”, astea au fost singurele cuvinte. A plecat încet, încolo văzuse pe mama lui acolo jos, lângă soțul ei. Nu se oprea până nu îl omora. I-am văzut și fața.”, a declarat un martor, pentru Știrile Pro TV.
Martorii spun că, deși polițistul cerea ajutor, nimeni nu a putut interveni pentru a împiedica desfășurarea tragediei.
„S-a întâmplat totul în 45 de secunde. A avut două strigăte „ajutor, ajutor, săriți că mă omoară”, după care l-a înjunghiat de câteva ori, a căzut inconștient jos, agresorul și-a dat seama că a murit, s-a îndepărtat câțiva metri, după care s-a întors înapoi și l-a înjunghiat de câteva ori. Nu părea sută la sută uman. El spunea doar că a vrut să-l omoare, a vrut să îl omoare, e tot ce spunea. Nu a fugit, a plecat mergând, uitându-se înapoi.”, a spus un alt martor, pentru aceeași sursă.
O altă persoană prezentă la fața locului a relatat o scenă marcantă petrecută în stradă, după tragedie:
„Am văzut scenele, am văzut aici sânge și nevasta cum stătea, ieșise din casă. Mai era un om și a sărit câinele, că a simțit tot și voia să omoare câinele. Sevrajul și drogurile!”, a povestit alt martor.






Fii primul care comentează