Moartea lui Petrică Mâțu Stoian a șocat pe toată lumea. Pierderea unui asemenea artist a lăsat în urmă numai durere și tristețe, dar se pare că a provocat și o mulțime de controverse. Se pare că familia lui vrea să pună mâna pe avere, dar impresarul, care a fost tot ca o familie pentru el, se opune complet.
Surorile lui Mâțu râvnesc la avere
De-a lungul vieții, Petrică Mâțu Stoian a adunat cu adevărat o avere. Nu a avut copii, motiv pentru care nu a avut cui să lase tot ce a agonisit în cariera sa de artist. Așa cum se întâmplă în toate situațiile asemănătoare, a început acum cearta pe avere.
Surse apropiate de regretatul cântăreț au declarat pentru FANATIK că surorile lui Mâțu Stoian vor să pună mâna pe jumătate din avere și deja s-au interesat ce demersuri trebuie să facă. Se pare, încă, că planurile lor nu ar putea fi duse la bun sfârșit pentru că majoritatea bunurilor sunt pe numele familiei Gușman, membrii acesteia fiind extrem de apropiați de artist.
Fostul impresar spune că nu îl interesează ce au cele două femei în plan. Cât despre casa pe care cele două o vor, Gușman spune că este a lui, pentru că a cumpărat-o de la răposatul său prieten încă din anul 1999.
Cât a plătit Mâțu pentru locul de veci
Locul de veci al lui Petrică Mâțu Stoian este cu adevărat o avere, pentru că a costat o mulțime de bani. Petrică a fost extrem de apropiat de Doru și Maria, fosta nevastă a impresarului, motiv pentru care și-a pregătit locul de veci alături de cei doi. Acum, artistul se odihnește alături de soția lui Gușman.
Pentru a avea un loc de veci așa cum și-a dorit, artistul a scos din buzunar nu mai puțin de 20.000 de euro. Mormântul a fost placat cu marmură integral, iar costurile au fost suportate de regretatul artist.
Sursele FANATIK au aflat că majoritatea bunurilor lui Mâțu au fost trecute pe firma lui Gușman, respectiv două mașini, precum și mii de euro obținute din cântări, spectacole, proiecte. De altfel, printre bunurile pe numele lui Gușman s-ar număra și un apartament la mare, însă impresarul susține că nu știe nimic despre această proprietate.
„Sunt niște minciuni. Apartamentul din Primăverii nici nu știu dacă există. Să meargă cineva să verifice acolo, dacă tot apar zvonuri. Despre cel de la mare nu am auzit.
Da, a adevărat, două mașini sunt pe numele firmei. Un Mercedes Coupe, pe care Petrică îl avea cu soția, e pe numele firmei. Celălalt Mercedes e al leasingului, luat tot prin firmă. Dar în afară de asta, sunt doar minciuni”, a declarat Doru Gusman pentru FANATIK.
Be First to Comment