Legătura mamă-copil e aceeași indiferent cât de mulți ani trec. Asta transpare din cea mai recentă postare a comediantului Romică Țociu. Ajuns la vârsta de 62 de ani, acesta are prilejul de a-și răsfăța în sfârșit mama. Actorul a postat pe rețelele de socializare o înregistrare cu mama sa care mănâncă tacticoasă dintr-un bol, la el acasă.
”Super”, laudă femeia mâncarea, conform Libertatea.
”Ce mă bucur că pot să-ți fac eu de mâncare acum! Că și tu mi-ai făcut o viață întreagă de mâncare!”, este auzit actorul spunând în filmulețul în care mama sa măcâncă supă cremă de legume chiar în pat, ca o regină. Pe chipul ei blând, care nu-i trădează deloc vârsta, se vede un zâmbet frumos și recunoscător, dar ușor sfios.
Înregistrarea se termină cu Romică Țociu spunându-i ”Te iubesc” mamei sale, cuvinte pe care orice părinte ar vrea să le audă.
Romică Țociu: „Sunt tare fericit! Azi a venit mama la mine si tare ma bucur ca o am langa mine si acum pot sa ii gatesc eu”
Romică Țociu e de două ori bunic!
Amintim că Romică Țociu are 62 de ani și este tată pentru doi copii, la rândul său. Pe fiul său, Cătălin, tată și el, toată lumea a putut să-l vadă la America Express. Fiica sa, Daria, are 20 de ani și și-ar dori să calce pe urmele tatălui ei, ea pășind deja în lumea artei dramatice. A și luat examenul de admitere la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.
Cătălin Țociu, fiul lui Romică Țociu, concurent la Chefi la Cuțite. Fiul actorului, dezvăluiri savuroase despre familia sa
Cătălin Țociu și-a făcut curaj și s-a prezentat la Chefi la Cuțite, sezonul 13, unde a făcut dezvăluiri savuroase, „că la America Express n-a apucat să spună prea multe, din cauza tatălui”. Fiul actorului a venit alături de soție și de copii.
„Chiar îmi place meseria de bucătar, părinții mei au avut restaurante tot timpul. Nu pot să zic că au fost niște afaceri reușite, dar sunt un copil crescut în restaurante, dormeam pe scaune”, a dezvăluit concurentul, conform RTV.
„Mi-am dorit din tot sufletul să mă fac bucătar, pentru că la noi în casă se gătește non-stop și la noi în casă cine să gătească altcineva dacă nu tata? Atât! Nici acolo n-ai loc de el. Dar el gătește extraordinar de bine. De acolo a pornit pasiunea mea. Am absolvit cursurile de pizzer, am fost ucenic apoi într-o pizzerie și soarta a făcut să ajung la Campionatul Mondial de Pizza de la Rimini, unde m-am bătut cu italieni la ei acasă.
Am reușit să iau locul 8 în lume cu o pizza desert. Am făcut cursurile de bucătar, și apoi m-am angajat ucenic, după care am ocupat poziție. În momentul de față nu mai lucrez, dar nu m-am lăsat de gătit”, a zis concurentul, care a oferit detalii despre podcastul său numit „La Țocii”, unde gătește pentru invitații săi.
Care e cel mai mare vis al lui Cătălin Țociu
Fiul celebrului actor a dezvăluit că visul lui este să dețină propriul restaurant și că vrea să ajungă cât mai departe în competiția culinară.
„Am avut zile în care nu am mâncat nimic. Am avut ocazia să mâncăm viermi. Am slăbit în jur de 11 kilograme”, a spus Cătălin Țociu.
Chefii au fost curioși să afle ce gust are viermele mâncat de el, dar și alte detalii din viața acestuia. La final, verdictul i-a adus trei cuțite și șanse de-a merge mai departe.
Be First to Comment