Press "Enter" to skip to content

Reguli noi de la ANAF. Ce este obligatoriu din martie 2022 pentru români

ANAF schimbă regulile pentru români. Începând din martie 2022, înregistrarea în Spațiul Privat Virtual devine obligatorie. Această obligativitate îi vizează persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice.

Înregistrarea în SPV ANAF devine obligatorie

Noua regulă impusă de Agenția Națională de Administrare Fiscală se aplică începând cu data de 1 martie 2022. Potrivit reprezentanților instituției, înregistrarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) devine obligatorie pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.

Cei care nu se vor conforma noii reguli stabilite de ANAF și vor continua să depună documente în format fizic, la sediul instituției, trebuie să știe că acestea nu vor fi luate în considerare. Astfel, devine absolut necesară conformarea și înregistrarea în Spațiul Privat Virtual.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță, transmite ANAF.

Cum se face accesul în Spațiul Privat Virtual

Este important de precizat că persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori Spațiul Privat Virtual de la ANAF pe baza acestora. În același timp, persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă.

Termenele pentru depunerea declarațiilor de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit, (formular 101 – Declarație privind impozitul pe profit), dar şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.

ANAF anunță că pentru contribuabilii ce intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin.(5) din Codul fiscal, termenul este de până la ziua de 25 a celei de-a şasea luni, inclusiv, de când se încheie anul fiscal modificat.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page