Emil Mitrache, cunoscut și acum ca Americanu’ din ”La Bloc”, se confruntă cu probleme financiare, deși din momentul blocajului s-a reprofilat instant. A lucrat ca taximetrist, agent de asigurări și ghid turistic. În prezent, stă acasă. „Altă soluție nu am”, a spus mâhnit.
Emil Mitrache nu a mai lucrat în televiziune de mai bine de 10 ani. După serialul ”La Bloc”, care i-a adus celebritatea, a urmat o colaborare cu Prima TV, unde a jucat în producția ”Nimeni nu-i perfect”, apoi ușile i s-au închis. Nu a mai primit oferte, astfel că a fost nevoit să se reprofileze. A devenit șofer de taxi Uber, cu propriul autoturism, pentru a aduce bani în casă.
După un timp, a renunțat și la această meserie, încercându-și norocul ca agent de asigurări. Nici aici nu a mers prea bine, așa că s-a făcut ghid pentru turiștii de peste hotare. Din cauza situatiei actuale, a fost nevoit să uite și această ocupație.
Contactat de reporterii Impact, actorul a mărturisit că, în momentul de față, toate posturile sunt blocate și că nu are un loc de muncă. Totuși, speră ca în câteva luni lucrurile să revină la normal.
„În momentul de față, nu merge absolut nimic. În perioada aceasta, nici turismul, nici spectacolele nu merg, nu vedeți ce se întâmplă cu actorii, ba se închide teatrul, ba se deschide, nu se știe nimic, de la o zi la alta. Acum stau acasă, altă soluție nu am.
Taximetrie am mai făcut puțin, dar nu mai merită. Îți trebuie o mașină care să meargă pe gaz, să consume puțin, eu nu am mașina potrivită pentru așa ceva. Plus că noaptea nu se mai circulă, având în vedere deciziile luate de autorități, deci nici de aici nu mai ies bani. Pe lângă asta și piața este saturată de mașini.
Multe persoane au mașini personale și le folosesc. Cât am făcut Uber nu am avut clienți care să îmi facă probleme, eu sunt o persoană sociabilă, șarmantă și nu am avut obstacole, dar am mai auzit de la diverși colegi că au avut tot felul de probleme cu persoanele pe care le luau să le ducă la destinația cerută, însă, pe mine, Dumnezeu a reușit să mă ferească de așa ceva! Nu am făcut noaptea taximetrie, poate și de asta”, a declarat Americanu’.
Be First to Comment