Este doliu la Poliţia de Frontieră din Carei. Agentul șef Adrian Crețu Deac a fost găsit mort în propria locuinţă. Vestea i-a şocat pe toţi cei care l-au cunoscut.
Poliţist de Frontieră, găsit mort în casă. Potrivit primelor informaţii Adrian Crețu Deac ar fi avut probleme cu inima, în trecut suferind chiar şi o intervenţie chirurgicală.
Poliţist de Frontieră, găsit mort în casă
Adrian Creţu Deac a murit în urma unui stop cardio-respirator. Toţi cei care l-au cunoscut sunt şocaţi de vestea cutremurătoare. Colegii poliţistului au transmis un mesaj de condoleanţe familiei.
”Cu deosebită tristețe vă anunțăm plecarea prematură la cele veșnice a colegului nostru agent șef principal Deac Crețu Adrian din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Sectorul Poliției de Frontieră Carei. Vestea cutremurătoare a venit ca un fulger si ne-a marcat pe toți cei care l-am cunoscut. Am pierdut un coleg extraordinar, un suflet bun, profesionist și un om dedicat profesiei de polițist. Dumnezeu să-l așeze într-un loc special”, este mesajul colegilor.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…