O tânără din România a îngrozit autorităţile din Italia, după ce au ieşit la iveală faptele pe care le-a făcut pe pământ italian. Femeia e acuzată că l-a agresat verbal şi fizic pe un italian invalid. Bărbatul de 57 de ani le-a povestit anchetatorilor tot coşmarul trait alături de româncă.
M.Z., tânăra româncă, a ajuns în casa italianului invalid şi ar fi trebuit doar să ajute la treburile casnice şi să ofere servicii de îngrijire. Femeia a vrut să profite de el şi a pus la cale un plan diabolic.
“A intrat în casa mea ca îngrijitoare. Dar uneori am mers dincolo de simpla afecţiune care ne lega. Dincolo de mângâieri şi ciupituri. (…). Mi-a prezentat-o în 2012 fostul prieten al fiicei mele. Sufăr de singurătate şi invaliditatea mea totală mă făcea să mă simt rău: aveam nevoie ca cineva să se ocupe de mine. În toate sensurile”, a declarat italianul în sala de judecată, potrivit scrie newsromania.net.
După ce a fost agresat de patru ori, italianul a alertat autorităţile. Carabinierii au fost şocaţi când au aflat chinul prin care a trecut.
“Am stabilit un salariu de 250 de euro şi o compensaţie de 50 de euro pentru fiecare prestaţie sexuală. Dar banii nu îi ajungeau niciodată: după o vreme a început să ceară mai mulţi. Voia să-i dau numerar şi să semnez pentru ea cecuri în alb. Chiar şi sub ameninţare. A adus în casă nişte bărbaţi. M-au bătut şi îmbrâncit: de fiecare dată îi semnam acele cecuri în alb pe care ea le voia atât de mult. (…). M-am dus la carabinieri şi le-am povestit ce mi se întâmpla, dar apoi a trebuit să mă mut la Trento, la fratele meu. La Vetralla nu mai puteam sta. Îmi era frică şi nici nu mai aveam bani să trăiesc. Am pierdut totul, am datorii şi conturi de acoperit. Am rămas fără nimic: când am alungat-o din casă a luat cu ea chiar şi chiuveta de la baie”, a mai spus bărbatul, conform sursei citată.
Be First to Comment