Nataşa Raab este la pat din cauza bolii Parkinson. Celebra actriţă, cunoscută pentru rolurile din telenovelele românești și reclamele tv, a fost diagnosticată acum ceva vreme cu această afecțiune, motiv pentru care ia câteva medicamente pe zi.
Nataşa Raab, la pat din cauza bolii Parkinson, cu care a fost diagnosticată în urmă cu doi ani. Vedeta mărturiseşte că starea ei de sănătate nu este deloc una bună şi că stă mai mult la pat. Din fericire, s-a mutat pentru o perioadă în casa prietenei ei care se asigură că nu-i lipsește nimic.
Nataşa Raab, la pat din cauza bolii Parkinson
„Nu sunt mai bine, nu mai pot merge deloc, stau numai în pat. Îmi tremură picioarele, nu mai am stabilitate, vorbesc foarte greu. Le urez tuturor Paște liniștit!’, a declarat actrița pentru Ego.ro.
Prietena ei s-a oferit astfel să o ajute și i-a sugerat să se mute în locuința ei. Cele două își vor petrece și Paștele împreună. „Natașa nu poate merge, nu-și controlează mersul, dar mănâncă singură, iar mintea îi merge. Uneori vorbește mai greu, alteori e mai bine. Este și profesoară de dicție, așa că singură își face exercițiile de vorbire. Acum ne aflăm la mine la țară, am luat-o din casa ei din Craiova, aici vom petrece Paștele.
Acolo era mai greu, aici mă mai ajută soțul meu. Natașa ia cam 5 medicamente zilnic, după ce a fost diagnosticată cu Parkinson atipic, boală care evoluează încet. Are și un cărucior medical, cu care se deplasează, dar și un pat medical, adaptat nevoilor dânsei. S-a descurcat singură, până anul trecut, dar, în timp, n-a mai putut merge, trebuie susținută.
Intern, este însă bine cu analizele, doar mici probleme cu tensiunea. Vrea ca lumea să o rețină frumoasă, așa cum era când juca în filme”, a dezvăluit doamna Viki.
Be First to Comment