Press "Enter" to skip to content

Motivul pentru care Mircea Radu ține post de 16 ani

La fel ca multe alte vedete de la noi, Mircea Radu ține post. Chiar și așa, motivul nu este legat de menținerea numărului de kilograme, ci a fost impresionat de un caz pe când era prezentatorul emisiunii „Din dragoste”. Totul s-a petrecut în anul 2006, atunci când o bătrâna a venit să își spună drama prin care trecea. Nepotul său fusese diagnosticat cu o boală nemiloasă, iar medicii nu i-au dat șanse de supraviețuire. 

Întâmplarea care l-a determinat pe Mircea Radu să țină post

Atunci când era prezentatorul emisiunii, o bunică a venit să își spună povestea emoționantă. Mai exact, bătrâna venise să îi spună nepotului cât de mult îl iubește. Pe atunci, copilul lupta cu o boală gravă, iar bunica sa îl ducea la mănăstire, în speranța că se va vindeca cu ajutor divin. După patru ani de când aflase diagnosticului, copilul se vindecase. Povestea copilului l-a impresionat tare mult pe Mircea Radu care ține de atunci Postul Paștelui. 

„Ţin post din 2006. Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana Din dragoste, în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paştelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roşii uscate şi măsline. O bunătate! Nu mi-este greu să ţin postul deloc. Şi îţi mai zic ceva. Eu, care sunt un mare gurmand şi mâncător de carne, când intru în post nu mă mai tentează nimic. Poţi mânca lângă mine cea mai minunată pastrămioară din lume. Nu mă interesează absolut deloc”, mărturisea atunci Mircea Radu, potrivit viva.ro. 

Inițial, acesta nu știa dacă va putea rezista tentațiilor culinare, dar anii au trecut și nu a renunțat la obiceiul său dinainte de Paște.

„Pentru că mai era doar o săptămână până să înceapă postul Paştelui, m-am interesat atunci, la mănăstire, ce presupune asta. După ce am aflat, mi-am zis că n-ar fi rău deloc să încerc să-l ţin şi eu. De atunci, îl ţin în fiecare an”, spunea Mircea Radu în urmă cu ceva timp.  

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page