Potrivit scrierilor bisericești, trupul Mântuitorului a fost înmormântat într-o zi de sâmbătă, motiv pentru care Biserica a ales această zi ca fiind dedicată pomenirii morților.
Moşii de toamnă 2022. În această zi, ne rugăm pentru toți cei trecuţi la cele veșnice. Cel mai important lucru pentru cei adormiți este să-i pomenim la Sfânta Liturghie care se săvârșește în Biserică, în sâmbăta moșilor de toamnă.
Anul acesta, moşii de toamnă pică pe 5 noiembrie.
Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Din zilele de Moși amintim: „Moșii de primăvară” (de Măcinici), „Moșii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
Cum se face pomenirea morţilor în biserică
La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți și le așază sub Sfântul Agnet, rostind numele celor adormiți de pe pomelnice.
În cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului, iar miridele (părticelele din prescura care îi reprezintă pe cei pomeniți) participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc. După Sfânta Liturghie, se oficiază și parastasul pentru cei trecuți la Domnul, potrivit crestinortodox.ro
Moșii de toamnă 2022. Tradiții și superstiții. De ce nu este bine ca întunericul să te prindă afară
În Sâmbăta Morților, credincioșii merg la biserică cu o sticlă mică cu vin, o colivă și un colăcel, eventual câteva preparate pentru a fi sfințite. Ulterior, acestea sunt împărţite celor nevoiaşi alături de o lumânare. De asemenea, se face un pomelnic cu numele celor adormiți care va fi citit de către preot în timpul slujbei. Odată cu pomelnicul, preotului i se va da și un prosop, tămâie și cărbuni.
Imediat după slujbă, se merge la cimitir unde se aprind lumânări la mormintele celor adormiți, ca să încălzească sufletul acestora.
În Muntenia există obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit, potrivit condoleante.ro
În zonele rurale, pe vremuri se obișnuia să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dădea de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt.În Sâmbăta morţilor, nu se dă cu mătura ca să nu ridice praful în ochii răposaților, nu se spală și nu se aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morților.
În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele.
De asemenea, nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat.
Rugăciune pentru mântuirea celor adormiți
“Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
“Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”
Be First to Comment