Multă lume s-a întrebat de-a lungul timpului cine este de fapt mama lui Cabral și cum l-a cunoscut pe Alexandre Ibacka, tatăl vedetei TV. Prezentatorul emisiunii „Ce spun românii” a dat de curând câteva detalii cu privire la părinții săi biologici. Mai mult, Cabral spune că nu și-a putut ierta niciodată tatăl, chiar dacă, cu timpul, ei au ajuns să aibă o relație.
Cabral Ibacka este fără doar și poate unul dintre cei mai iubiți prezentatori TV din România. Foarte multă lume îl cunoaște și îl apreciază de la emisiunile pe care le prezintă, dar și din serialele în care a apărut. Cu toate acestea, puțină lume știe cine este mama sa, dar și tatăl vedetei TV, care se confruntă cu anumite probleme de sănătate la el în țară.
Pe numele ei Argentina Boldea, mama vedetei TV este o persoană căreia nu îi place să apară în spațiul public și este foarte retrasă. Argentina și fiul său, Cabral, au o relație specială, dar la fel de bine se înțelege și cu nora ei, Andreea Ibacka. Argentina l-a susținut pe Cabral în tot ce a vrut să facă și s-a mândrit tot timpul cu realizările lui, care nu au fost deloc puține. Anul acesta, cu ocazia aniversării a 70 de ani, vedeta TV i-a pregătit mamei sale un tort și a postat pe rețelele de socializare reacția femeii. Argentina a fost foarte emoționată de cadoul primit și a afișat un zâmbet larg. Femeia s-a schimbat de-a lungul anilor, dar a rămas la fel de tânără la suflet și plină de viață.
Mama, Argentina, o gagică mişto din Buzău, venită în Bucureşti la facultate (…), s-a îndrăgostit de tatăl meu biologic, Alexandre, venit din Congo printr-un schimb politico-strategic de studenţi. Şi m-am născut eu. Pe când aveam câteva săptămâni de viaţă, tata a avut puţină treabă şi a trebuit să plece. Dar n-a lipsit mult, s-a întors când tocmai împlineam 13 ani”, a povestit Cabral.
Ce meserie a avut mama vedetei TV
Mama lui Cabral a fost o femeie foarte inteligentă care, deși a provenit din mediul rural, a mers la școală și a avut o carieră de succes. Aceasta, spre sfârșitul anilor ’90, ocupa o funcție de conducere la Bancorex. După aceea, Argentina Boldea a continuat să lucreze tot în acest domeniu, la o bancă privată din România. Mai mult, Argentina a cochetat și cu sportul și și-a demonstrat abilitățile în urmă cu ceva ani, când a fost atacată în trafic. Femeia a fost vicecampioană mondială și vicecampioană europeană de kickboxing full contact și nu a ezitat să-și folosească talentul când a fost nevoie.
Tatăl lui Cabral are probleme de sănătate
Cabral a vorbit de puține ori despre tatăl său biologic, asta și pentru că nu au avut o relație bună. Crescând fără tată, Cabral l-a văzut întotdeauna pe Alexandre Ibacka drept un străin, pe care nu l-a iertat nicicând pentru lipsa din viața lui. De-a lungul anilor, cei doi au încercat să aibă o relație, însă Cabral a dezvăluit că nu și-a putut ierta tatăl.
Am stat de câteva ori să mă gândesc dacă-l urăsc. Nici gând! M-am gândit dacă l-aş putea ierta. Nu cred. Şi mi-am dat seama că l-am pedepsit, în felul meu, prin indiferenţă…”, a mai vedeta TV.
În momentul de față, Alexandre Ibacka se află în stare gravă, după ce a fost eliberat din penitenciarul din Brazzaville, Congo. Medicul a fost închis pentru acțiuni îndreptate împotriva regimului Sassuo-Ngueso. Cu toate acestea, cel pe care l-a văzut, într-adevăr, ca pe un tată a fost bărbatul cu care mama lui Cabral s-a căsătorit, Mircea Boldea. Argentina și Mircea s-au cunoscut pe când prezentatorul TV avea în jur de 6 ani.
Be First to Comment