Press "Enter" to skip to content

Klaus Iohannis: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei ne-a pus în faţa unei noi realităţi strategice. Am pus bazele unei prezenţe robuste NATO pe Flancul estic”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a pus statele membre NATO în faţa unei noi realităţi strategice”, motiv pentru care vrea ca Alianţa să acţioneze unitar pentru a apăra România şi ţările aflate pe flancul estic.

Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu premierul Nicolae Ciucă şi şeful Executivului de la Lisabona, Antonio Costa, a ajuns joi la Caracal, în judeţul Olt, unde efectuează o vizită la Batalionul 1 Instrucţie „Olt”.

Principalele declaraţii făcute de Klaus Iohannis la Caracal

„România şi Portugalia sunt ţări prietene care împărtăşesc valorile democratice care au interese comune de pace şi securitate.

Am avut astăzi discuţii foarte bune cu premierul Costa în cadrul cărora am evidenţiat convingerea că vom dezvolta cooperarea noastră bilaterală, inclusiv în domeniul Apărării.

Vă adresez mulţumiri pentru prezenţa militarilor portughezi în România.

Românii apreciează solidaritatea de care daţi dovadă şi angajamentul de a vă alătura militarilor noştri şi celorlalţi aliaţi din cadrul Brigăzii multinaţionale Sud-Est.

Consolidăm astfel securitatea zonei Mării Negre şi a spaţiului euro-atlantic. România şi Portugalia se coordonează de asemenea cu succes pentru consolidarea apărării şi pe flancul sudic.

Războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ne-a pus în faţa unei noi realităţi strategice. Am reacţionat şi vom continua să reacţionăm unitar, curajos şi hotărât în cadrul NATO prin întărirea posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic, în special în zona Mării Negre.

Deciziile şi acţiunile noastre comune în cadrul NATO inclusiv prezenţa dumneavoastră aici dovedesc hotărârea şi operativitatea care definesc NATO şi pe noi ca aliaţi.

În 2014, după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă am început împreună procesul de adaptare a alianţei la mediul de securitate volatil şi impredictibil.

În acel context am pus bazele unei prezenţe robuste NATO pe Flancul estic în domeniile terestru, aerian şi maritim, aşa numita prezenţă aliată înaintată (Forward Presence)

Realitate actuală, mult mai brutală decât cea din 2014, ne determină să mergem mai departe în eforturile noastre comune de consolidare a apărării NATO în regiunea Mării Negre.

Am convingerea că în cadrul summit-ului NATO de la Madrid de luna viitoare vom decide noi direcţii comune de efort şi ne vom asuma noi angajamente substanţiale pentru resetarea consistentă a posturii aliate de descurajare pe flancul estic, pe termen mediu şi lung în beneficiul securităţii globale.

Adresez mulţumiri Portugaliei şi pentru excelenta cooperare în ceea ce priveşte modernizarea forţelor aeriene ale României. Suntem totodată deschişi şi interesaţi de contribuţia Portugaliei la misiuni de Poliţie aeriană în România şi pe flancul estic”

Aproximativ 200 de militari din Portugalia au fost dislocaţi anul acesta în România şi se instruiesc în comun cu militarii Batalionului 22 Infanterie Romanaţi, în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est.

Militarii portughezi au ajuns în România anul acesta, în luna aprilie, şi vor rămâne în ţara noastră timp de şase luni.

Acţiunea face parte din Iniţiativa NATO tfp (tailored forward presence).

În 2021, au fost prezenţi în România aproximativ 100 de militari din Portugalia, care au participat la acţiune de instruire în comun cu militari români, tot la Caracal, timp de trei luni, în perioada septembrie – decembrie.

Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, efectuează, joi, o vizită de lucru în România.

Cu această ocazie, a fost semnat, la Bucureşti, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Portugheze privind cooperarea în domeniul apărării.

Potrivit MApN, „noul acord va contribui atât la extinderea şi aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, cât şi la întărirea colaborării în contextul NATO şi UE, creând astfel premisele consolidării relaţiilor româno-portugheze, bazate pe obiective convergente atât la nivel european, cât şi la nivel aliat”.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page