Percheziţii domiciliare au loc joi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal,în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor. Surse apropiate anchetei afirmă că sunt vizaţi inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu, între care MAKAVELI și BOGDAN PEȘCHIR.
Avocaţii lui BogPR neagă orice acuzație care îi este adusă celebrului influencer:
„Este o acuzaţie cel puţin ciudată, din punctul meu de vedere, ca să nu spun mai mult decât atât. În condiţiile în care se reţine că ar fi săvârşit fapta aceasta începând cu 28 martie 2024, când listele pentru candidaturi sau cel puţin la prezidenţiale s-au depus în septembrie 2024”, a declarat avocatul Constantin-Ioan Gliga, potrivit Observator News.
„Bogdan a plătit pe TikTok, conturilor de pe TikTok, acei bani de care a spus, sunt lucruri văzute, vizibile. Nu este infracţiune să plăteşti, să donezi pentru conturi de TikTok. Te duci şi îl iei pe Bogdan de la Braşov, când el două luni de zile, de la un simplu telefon, s-a prezentat întotdeaun ”, a precizat și Cristian Sîrbu.
UPDATE 21.35 Principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, Bogdan Peșchir, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost adus de la Brașov la București pentru audieri.
UPDATE: Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus, joi după-amiază, de la Braşov la Bucureşti, pentru audieri, fiind obligat de către un poliţist să-şi scocată masca, şapca şi ochelarii pentru a putea fi identificat.
Procurorii au făcut, joi, şaptesprezece percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor.
Printre locuinţele percheziţionate a fost şi cea a influencerului Bogdan Peşchir, din Braşov. Potrivit G4 Media, Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro. Peşchir a lucrat la firme asociate cu criptomonede, care sunt deţinute de Gabriel Prodănescu, cetăţean cu dublă cetăţenie, emigrat din 1995 în Africa de Sud. De altfel, o firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok, cărora le-a oferit câte o mie de euro pentru un clip de promovare, potrivit G4 Media.
Surse apropiate anchetei afirmă că sunt vizaţi inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu. Un bărbat din judeţul Timiş, la locuinţa căruia au avut loc, joi, percheziţii în dosarul de corupere a alegătorilor şi care a ieşit apoi în faţa porţii pe jumătate dezbrăcat şi cu o armă de airsoft cu lunetă, a fost amendat de poliţişti cu 5.000 de lei. De asemenea, arma i-a fost confiscată.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a transmis precizări în urma imaginilor video apărute în spaţiul public care surprind cum un bărbat a ieşit în faţa imobilului de domiciliu având o armă lungă cu lunetă, după o acţiune în cadrul căreia au fost efectuate percheziţii domiciliare.
”În urma verificărilor efectuate, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, iar ca măsură complementară, arma tip airsoft a fost confiscată”, a arătat IPJ Timiş.
Bărbatul, Alin Borcan, cunoscut pe TikTok, a ieşit în faţa casei pe jumătate dezbrăcat, cu o armă cu lunetă, şi le-a spus jurnaliştilor că ”au venit nişte hoţi cu cagulă” la el în casă şi ”l-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare”.
IGPR a anunţat, joi dimineaţă, că cercetările în acest dosar vizează documentarea activităţii infracţionale a persoanelor suspectate de coruperea alegătorilor.
Conform Parchetului ICCJ, activităţile urmăresc stabilirea legăturilor dintre persoanele percheziţionate şi alte persoane care ar putea fi implicate în fraudarea procesului electoral.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică, Brigăzii Speciale de Intervenţie ,,Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei şi inspectoratelor de poliţie Braşov, Botoşani, Dolj, Galaţi, Maramureş, Mureş şi Timiş.
Zeci de arme au fost găsite de oamenii legii în urma perchezițiilor efectuate joi, 20 martie 2025, în dosarul privind coruperea alegătorilor în campania lui Călin Georgescu.
Alin Borcan, autointitulat „regele TikTok-ului”, a fost amendat cu 5000 de lei de Poliția Română, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, după ce a ieșit în fața casei pe jumătate dezbrăcat, ținând în mână o pușcă tip airsoft.






Fii primul care comentează