Gabriela Cristea pleacă temporar de la cârma emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii. Vedeta va fi înlocuită de o altă prezentatoare tv care i-a mai ținut locul și cu alte ocazii. De data aceasta se pare că Gabriela va pleca din București împreună cu soțul ei și cele două fetițe.
Gabriela Cristea lipsește din emisiunea Mireasa
Îndrăgita prezentatoare tv a cerut ajutorul unei colege de breaslă pentru a-i ține locul în zilele în care va fi plecată din București. În locul Gabrielei Cristea, la cârma emisiunii va veni actrița și prezentatoarea tv Paula Chirilă. Nu este prima dată când aceasta o înlocuiește pe Gabriela în astfel de situații.
Gabriela Cristea va lipsi de la emisiune vineri și luni. Pleacă din București împreună cu soțul și cu fetele și a rugat-o pe Paula Chirilă să îi țină locul. Nu sunt prietene, ci doar colege, dar ea o ajută pe Gabi de câte ori îi permite programul. E normal să apeleze la ea, pentru că e și invitat special de două ori pe săptămână și atunci cunoaște foarte bine desfășurătorul emisiunii, au declarat surse pentru Viva.
În urmă cu câteva săptămâni, Gabriela Cristea a fost nevoită să absenteze de la emisiunea pe care o prezintă la Antena Stars din cauza unor probleme de sănătate. Vedeta a ajuns la spital, unde medicii au pus-o la perfuzii.
Ce și-a promis Gabriela Cristea pe patul de spital
Vedeta s-a pozat cu perfuzia la mână și și-a promis, de pe patul de spital, că nu se va mai lăsa pe ultimul loc. Gabriela Cristea și-a dat seama că atunci când orice este mai important decât propria persoană, corpul cedează. Vedeta și-a propus să urmeze acest slogan și să facă din sănătate un stil de viață.
De-a lungul timpului, de când este prezentatoare tv, Gabriela Cristea a lipsit de foarte puține ori din emisie. Ea este una dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România și totodată una dintre cele mai îndrăgite persoane publice. Împreună cu soțul ei are un canal de Youtube cu audiență mare, unde prezintă momente din viața lor de familie.
Be First to Comment