Gabriela Cristea, adevărul despre consumul de alcool, după ce s-a spus că ar fi intrat beată în emisiunea „Mireasa”, pe care o prezintă la Antena 1. Fanii care au urmărit show-ul au glumit pe seama prezentatoarei timp de zile bune, iar cea din urmă nu a declarat nimic, până acum, cu privire la subiect.
Gabriela Cristea, adevărul despre consumul de alcool. Pentru prima dată când a adus vorba despre acest subiect a fost în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță, care a întrebat-o pe vedetă de momentul controversat, cel care a pus-o în centrul zvonurilor neplăcute.
Gabriela Cristea, adevărul despre consumul de alcool
După cum admite și ea, se respectă pe sine, dar și meseria pe care o are, astfel că nu ar îndrăzni să se prezinte pe scenă sub influența alcoolului, plus că, mai transmite ea, nu bea alcool.
„Și pentru că eu sunt o tipă destul de expresivă, tot timpul gesticulez, fac glume multe, într-o zi poate am fost un pic mai agitată și haioasă! Și au zis că sigur am consumat ceva! Cum să îmi permit vreodată, în viața mea, să mă duc la mine în emisiune (n.r. – în stare de ebrietate), eu îmi respect meseria pe care o am! Și, pe lângă asta, eu nu consum alcool!”, a mărturisit Gabriela Cristea.
De ce nu a mers la înmormântarea propriei mame
Gabriela Cristea nu a fost prezentă la procesiunea religioasă a mamei sale din motive de siguranță. Prezentatoarea și rudele sale au avut mereu o relație tensionată, mai cu seamă vorbind despre tatăl ei, despre care spune că era „de modă veche”.
Din cauza acestor probleme de familie, Gabriela Cristea a decis să își facă bagajele și să părăsească casa părintească pentru totdeauna, pentru a-și construi un nume sonor în televiziune. Și-a urmat visul și, prin multă muncă și determinare, a ajuns acolo unde și-a propus încă din copilărie.
„Nu. Nu, pentru că situația atunci a fost foarte tensionată și pentru că…sincer, mi-a fost frică să nu-mi iau bătaie. Sunt sigură (n.r. Că și-ar fi luat bătaie) și știu ce zic”, a fost răspunsul Gabrielei, menționând că nu ține legătura nici cu fratele ei.
Be First to Comment