Press "Enter" to skip to content

FOTO: Un copil de 12 ani, junior la o echipă de fotbal, a murit subit pe teren. Cum arată locul tragediei și reacția FRF

Încă o tragedie în sportul românesc. De data aceasta, e vorba despre un puști în vârstă de 12 ani. Copilul a murit subit în timpul antrenamentului. FRF a oferit deja o primă reacție, în urma evenimentului bizar.

Aron Timar este copilul decedat la antrenament. Acesta era legitimat la echipa Loki SC, din județul Harghita.

Ambulanţa care a venit la faţa locului nu l-a mai putut salva pe juniorul care urma să participe la Cupa Satelor.

„Federaţia Română de Fotbal a aflat cu tristeţe de tragicul incident petrecut astăzi, 3 noiembrie 2022, în judeţul Harghita.

FRF regretă dispariţia lui Aron Timar şi transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor!”, a menţionat FRF.

Când va fi înmormântat copilul care a murit subit

„Înmormântarea lui Aron Timar va avea loc sâmbătă, la ora 11.00, la cimitirul din Lunca de Jos (Gyimesközéplok)!”, a scris echipa Loki SC în limba maghiară.

„Din păcate, știrile sunt adevărate. T. Áron a murit în mod tragic după antrenamentul de astăzi. Cauza decesului este momentan necunoscută. Incidentul s-a petrecut la finalul antrenamentului, când copiii au plecat. Băiatul a căzut pe marginea terenului! Rugăciuni pentru familie în acest moment. (…) Nu pot să înțeleg!” a scris și Leslie Balla, de la echipa Loki.

Sindromul morții subite a devenit din ce în ce mai frecvent în ultimii doi ani, la nivel mondial, din păcate. Pentru a preîntâmpina o tragedie, mai mulți fotbaliști celebri au fost nevoiți să se retragă, „anticipat”. Cel mai cunoscut, Sergio Aguero.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page