Categories: Fără categorie

Emisiune nouă la Kanal D. Ce surprize îi așteaptă pe telespectatori

O emisiune nouă intră în grila Kanal D. Este vorba despre un matinal care se va numi: Dimineața cu noi și care promite foarte multe surprize pentru telespectatori. Matinalul de la Kanal D se prezintă ca o doză zilnică de energie și prospețime pentru cei care aleg să-și înceapă ziua în fața micilor ecrane.

Dimineața cu noi la Kanal D

Matinalul va fi prezentat de către Viviana Sposub – finalistă Bravo, ai Stil! Celebrities, Bursucu și comediantul George Tănase. Emisiunea va începe în curând la postul de televiziune deținut în România de Dogan. Premiera va avea loc la o dată care urmează să fie anunțată oficial zilele acestea. Ce se știe până acum este că matinalul va fi difuzat de luni până vineri, începând cu ora 08.00.

Mă simt privilegiat să am această misiune zilnică, aceea de a-i face pe cei de acasă să înceapă ziua cât mai bine. Cum te trezeşti dimineaţa aşa îti va merge până seara, aşa că vom face în aşa fel încât zilele să le fie telespectatorilor mai frumoase, râsul mai sănătos, iar veştile cât mai utile, a spus Bursucu.

Viviana Sposub prezintă matinalul de la Kanal D

Prezența feminină din echipa noului matinal este Viviana Sposub, fost prezentatoare de știri meteo la Observator, apoi asistentă tv la Vorbește lumea, iar acum iată că a trecut în echipa Kanal D. De altfel, cel mai recent proiect în care a fost implicată Viviana este Bravo, ai Stil! Celebrities! Ea a ajuns până în finala concursului, dar nu a pierdut în detrimentul lui Ruxi.

Despre noua provocare, Viviana a declarat că abia așteaptă să dea startul distracției și că este fericită să înceapă un proiect nou alături de o super echipă.

Am alături cei mai talentaţi, energici, amuzanţi şi frumoşi parteneri, Bursucu şi George! Sunt sigură că le vom aduce telespectatorilor zâmbetul pe buze şi cred că astfel vor deveni dependenţi de „cafeaua” noastră, a spus Viviana.

George Tănase – de profesie comediant – va asigura componenta de divertisment a matinalului de la Kanal D. Acesta a declarat că abia așteaptă să-și bea cafeaua alături de telespectatori, pentru că ziua bună se cunoaște de dimineață.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago