Lumea filmului este în doliu! Un actor iubit de milioane de români a încetat din viață. Anunțul trist a fost făcut de familie.
Este doliu în lumea cinematografiei internaționale. A murit unul dintre cei mai iubiți actori. Și românii l-au urmărit cu sufletul la gură în trecut, după ce a interpretat un rol memorabil.
A murit actorul îndrăgit de milioane de români
Este doliu în lumea cinematografiei după ce actorul american Ron Ely, cunoscut pentru rolul lui Tarzan, din serialul cu aceeași denumire, celebru în anii ’60. Acesta avea 86 de ani, iar anunțul trist a fost făcut chiar de fiica lui.
Kirsten Casale Ely a făcut o postare emoționantă pe Instagram. Ea a dezvăluit că nu doar lumea filmului este mai săracă de acum înainte, dar și inima sa, după ce și-a pierdut cel mai mare sprijin.
„Lumea a pierdut unul dintre cei mai buni bărbați pe care i-a avut vreodată, iar eu mi-am pierdut tatăl. Tatăl meu era cineva pe care oamenii îl numeau erou. A fost actor, scriitor, antrenor, mentor, familist și lider.
A creat un val puternic de influență pozitivă oriunde s-a dus. Impactul pe care l-a avut asupra altora este ceva la care nu am fost niciodată martor la nicio altă persoană – era ceva cu adevărat magic la el. Așa l-a cunoscut lumea”, a scris fiica lui Ron Ely, într-o postare emoționantă publicată în social media.
Nu a fost ușor să filmeze pentru rolul memorabil
Serialul Tarzan a fost difuzat de NBC în perioada 1966 și 1968. Iar pe parcursul filmărilor, actorul s-a accidentat de câteva ori, dat fiind faptul că își făcea cascadoriile de unul singur. Ba chiar a fost atacat și de animalele sălbatice.
Ron Ely s-a retras din lumea actoriei în anul 2001 și a devenit scriitor. A publicat două romane, după care a revenit la prima sa pasiune, când a jucat în filmul Expecting Amish, în 2014. De menționat este faptul că decesul său s-a produs pe 29 septembrie, însă a fost anunțat abia miercuri.
„Povestea vieții tatălui meu a fost de o perseverență necruțătoare, dăruire nesfârșită față de familia și prietenii săi, curaj de a face ceea ce este bine și sacrificiu dispus pentru a facilita visele celor pe care i-a iubit. A fost, de asemenea, o poveste de bucurie și dragoste – ceva ce toți cei apropiați aveau privilegiul de a experimenta. Odată ce ai cunoscut dragostea tatălui meu, lumea a devenit un loc mai luminos și mai plin de sens.
Fac tot posibilul să merg pe această cale a pierderii cu puterea și harul pe care știu că și le-ar dori pentru mine. Îmi ridic bucățile inimii care se simt ca niște bucăți din el – și le cimentez ferm pe loc înainte de a ridica restul bucăților rupte. Mă face să simt că o parte din el este încă aici – și am nevoie de asta – și lumea are nevoie de asta”, a mai scris fiica lui Ron Ely.
Be First to Comment