Press "Enter" to skip to content

Doină de jale în memoria lui Petrică Mîţu Stoian: „Tu glumeai cu lumea toată, iar acuma zaci în groapă”. Cântăreaţa Sica Marin vrea să-i dedice un album întreg

Moartea fulgerătoare a lui Petrică Mîţu Stoian a fost un adevărat şoc pentru majoritatea colegilor de breaslă. Artista gălăţeancă de muzică populară Sica Marin nu l-a cunoscut îndeaproape pe artistul mehedinţean, dar a iubit din adâncul sufletului muzica lui.

Doină de jale în memoria lui Petrică Mîţu Stoian. În amintirea regretatului artist, Sica Marin a creat două piese: pentru prima piesă, o sârbă, a păstrat negativul melodiei „Coace, Doamne, prunele” şi a compus propriile versuri; cea de-a doua piesă este o doină, atât versurile, cât şi muzica aparţinându-i Sicăi Marin. Artista se gândește chiar să-i dedice un album întreg artistului mehedinţean.

Doină de jale în memoria lui Petrică Mîţu Stoian: „Tu glumeai cu lumea toată, iar acuma zaci în groapă”

Doina de jale dedicată lui Mîţu Stoian are versuri impresionante, care-ţi fac pielea de găină: ”A rămas pădurea mută, că Petrică nu mai cântă! Plâng și păsările în cor, Petrică, de al tău dor! Dragile mele surioare, știu că jalea este mare. Că de când eu am plecat, ochii nu vi s-au uscat. Tu glumeai cu lumea toată, iar acuma zaci în groapă”.

Am zis că prima melodie era sârbă, pe negativul melodiei lui Petrică Mitu Stoian, și am zis să-i fac și una de jale în memoria lui. Imediat îmi vin versurile în minte și le pun cap la cap. Dacă va merge bine, mă gândesc să fac un album întreg. Lumea mă felicita pentru aceste melodii, le place.

Nu am avut nicio legătură cu el, o singură dată l-am văzut la Etno și o dată la Favorit. Dar mi-a plăcut mult cum cânta dansul, prezența scenică, cum ajută multă lume, chiar și pe Alin pe care-l iubea așa de mult, chiar aș vrea să fie protejat acum, după dispariția dansului. A avut ceva special pentru a aduce multă dragoste publicului, a fost un om excepțional, păcat”, a declarat Sica Marin pentru Star Popular.

Artista din Galaţi regretă că nu l-a cunoscut mai bine pe Mîţu Stoian. Întâlnirile lor au fost ocazionale, pe la diverse emisiuni, dar acest lucru nu a împiedicat-o să se îndrăgostească de vocea lui inconfundabilă.

Pentru noi a însemnat totul, mi-au plăcut foarte mult cântecele lui, l-am apreciat din toate punctele de vedere. N-am fost apropiați, ne-am văzut de câteva ori la emisiuni, dar l-am divinizat, mi-a plăcut enorm, vocea lui era superbă”, a declarat cântăreața Sica Marin pentru Star Popular.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page