Andreea Bănică (43 de ani) a vorbit în mediul online despre o afecțiune care îi dă bătăi de cap de multă vreme. Cântăreața a dezvăluit să suferă de diastază, o afecțiune întâlnită frecvent la femeile care au copii, ce constă în separarea parțială sau completă a mușchilor abdominali drepți în timpul sarcinii. Printre simptomele diastazei se numără senzațiile de balonare, arsurile stomacale, tulburările de tranzit intestinal, incontinența urinară, dar și disconfortul în practicarea anumitor activități cotidiene.
Această afecțiune devine o reală problemă după naștere în rândul multor femei, iar Andreea Bănică se numără printre ele. Deși este adepta sportului și a stilului de viață sănătos, artista spune că tot are probleme din cauza diastazei, simțindu-se mai mereu balonată.
Am remarcat că în urma efortului pe care îl depun, în urma dietelor pe care le țin și a mâncatului sănătos, a sportului nu se rezolvă problema abdomenului. Și mai tot timpul mă simțeam umflată.
Și mă simt și acum, și balonată. E o mică umflătură în partea de jos a abdomenului ceea ce este deranjant pentru mine făcând atâta efort pentru a arăta cât mai bine. Mi s-a părut dubios și atunci am consultat un doctor.
Medicul mi-a dat o recomandare pentru a face o ecografie de părți moi, iar în urma acesteia a rezultat această diastază. Nu este una mare, este una micuță, însă este deranjantă pentru mine.
Nu-mi place să văd acea umflătură acolo, în permanență și dacă beau apă. Fiind o diastază mică nu o să recurg la operație prea curând – a povestit cântăreața pe pagina de Instagram.
Experții în sănătate spun că pe lângă intervențiile chirurgicale, există și alte tratamente care pot ameliora această problemă, printre care se numără kinetoterapia sau electroterapia.
Diastaza nu este singura problem despre care artista a vorbit în mediul online. În urmă cu câteva săptămâni, Andreea Bănică se plângea că nu mai poate simți mirosurile. Artista a spus că după ce a intrat într-o parfumerie, nu a putu simți niciun miros, iar mai apoi i s-a făcut rău.
Mi se întâmplă ceva dubios. Sunt mega tristă. Nu mai suport parfumurile, mirosurile. Am intrat acum într-un magazin de cosmetice și am ieșit subit. Nu știu ce se întâmplă și cum pot remedia această problemă. Mi se face rău subit. Dacă aveți vreo idee despre ceea ce pățesc, vă rog să îmi spuneți ce se întâmplă. Nu mai pot să mă dau cu parfum, cu creme cu parfum, nimic – a explicat Andreea Bănică în mediul online.
Be First to Comment