O femeie care și-a ascuns chipul timp de 19 ani a șocat pe toată lumea. Când și-a dat voalul jos, cei care au văzut-o au rămas îngroziți și complet uimiți de ce avea pe față. Află adevărul despre afecțiunea cu care a fost diagnosticată femeia.
Și-a ascuns fața 19 ani
Femeia se numeşte Augustina Dorman, este din Indonezia și se luptă cu o mare problemă de mult timp. Până la vârsta de 38 de ani, ea şi-a acoperit mereu chipul cu un voal și s-a asigurat că nimeni nu o vede, pentru că îi era rușine de felul în care arăta. Nici măcar cei dragi nu știau care este secretul pe care îl ascunde.
Povestea sună cam așa: era o fată complet normală, dar asta până când a devenit mamă. După ce s-a născut copilul, a început să îi crească barba şi mustaţa. Conștientă de criticile la care va fi supusă și răutățile celor din jur, femeia a decis să își ascundă fața cu orice chip, evitând astfel să fie luată în râs. Era, oricum, subiect de bârfă pentru că nu se arăta, dar măcar oamenii nu știau ce ascunde.
La 38 de ani, ea a decis că nu mai poate continua cu acest stres și și-a dat jos voalul, arâtând lumii ce ascunde. Augustina spera că oamenii vor reuşi să o accepte exact aşa cum este ea, având în vedere că nu era plină de păr din cauza neglijenței, ci pentru că suferă de o afecțiune grea.
Ce boală are femeia
Femeia are mult păr în zona feței, care este destul de vizibil. Boala de care suferă se numește hirsutism și se caracterizează prin pilozitate excesivă în zonele în care unele femei au doar puf sau o piele fină. Părul apare în mare parte deasupra buzei superioare, pe piept, spate, abdomen şi pe bărbie.
Conform unor studii făcute de specialişti, două din opt femei au această afecţiune. Augustina a fost și ea diagnosticată cu această boală, de care nu va scăpa niciodată. Ciuda este că, atunci când vrea să îndepărteze părul, se confruntă cu dureri mari, insuportabile și așa ajunge să renunță și să îndure imaginea care nu îi pică deloc bine.
Be First to Comment