Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat marţi, la Buzău, că singura variantă pentru creşterea salariilor românilor este reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale.
„Eu am propus o creştere a salariilor tuturor românilor – reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale. Asta înseamnă venituri nete mai mari pentru toţi românii. Va fi complicat pentru PNL să susţină orice altă măsură care va creşte veniturile doar unei categorii de români, dintr-un sector bugetar anume sau ale altei categorii. Pe noi ne interesează bunăstarea tuturor românilor şi astăzi există o singură măsură care poate să crească salariile tuturor românilor. Asta este reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale”, a spus Cîţu în cadrul unei conferinţe de presă.
Liderul liberal a precizat că în contextul creşterii preţurilor, „puterea de cumpărare trebuie crescută pentru toţi românii”.
„Încă nu am avut succes în a-i convinge pe colegii mei de compromis, de această coaliţie, că este cea mai bună măsură, dar nu voi înceta să vin cu argumente. Mai ales astăzi, când vedem cum cresc preţurile, puterea de cumpărare trebuie crescută şi trebuie crescută pentru toţi românii. Şi este singura variantă: reducerea contribuţiilor. Altă variantă nu există”, a susţinut Cîţu.
Be First to Comment