Cântăreţul Vali Vijelie trece prin momente mai puţin plăcute după ce a fost prins în ipostaze indecente cu „pofta inimii”, iar „mama la copii” l-a ameninţat cu divorţul.
Vali Vijelie este un om religios, are şi melodii încărcate de sensibilitate, nu doar „îndrăcite”. Cântăreţul a ajuns, în sfârşit, într-un pelerinaj pe care şi l-a dorit de mult. Chiar în urmă cu câteva săptămâni, celebrul interpret de manele a urcat pe Sfântul Munte Athos şi a dormit acolo câteva nopţi.
Despre artist, lumea ştie, şi chiar el recunoaşte, că nu prea e dus pe la biserică. În sensul în care, despre păcatele lui lumeşti au scris şi ziarele, a aflat şi soţia şi a ajuns chiar să dea şi socoteală la poliţie, pentru că, inimă zburdalnică, manelistul s-a pus ca o vijelie pe parbrizul maşinii în care se afla o presupusă iubită de-a lui. A fost doar un episod, deoarece recent manelistul arecidivat.
În fine, în viziunea lui, una-i una, iar credinţa e alta. Şi a avut-o dintotdeauna, spune el. Iar sus, pe Muntele Athos, Dumnezeu i-a dat şi semne.
“La ora trei toată lumea se trezeşte la slujbă… Când am început slujba, am auzit, aşa, dormeam pe canapea, prietenul meu Gogu dormea pe un pătuţ, de campanie… Şi zic: o ascult aşa din pat… Da’ de unde? A făcut Dumnezeu în aşa fel încât m-a sculat din pat şi m-am dus la slujbă.”, a povestit Vijelie la Antena Stars.
„Tu îndrăceşti lumea!”
Povestea sună cam aşa, a continuat firul istorisirii unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de gen.
„A venit un preot şi mi-a zis: Tu cânţi manele? Da, taică, asta e meseria mea, din asta trăiesc.. Tu faci oamenii să se distreze…Îi îndrăceşti…”, a spus manelistul. Preotul l-a întrebat apoi dacă se supără pentru că s-a luat de el şi dacă are un duhovnic. Dacă nu, să-şi caute. Apoi, brusc, totul s-a schimbat.
“A doua zi, mi-a spus doar să-mi găsesc duhovnic… Şi când l-am întrebat cum rămâne cu cântatul, mi-a zis că ăsta e darul meu de la Dumnezeu”, a dezvăluit Vijelie.
Şi tot în acest pelerinaj, artistul a mai trăit un moment special.
“Aici unde am ajuns eu a fost o biserică românească, dar care ne-au luat-o grecii, când am ajuns acolo eram 5 persoane. El a venit aşa, s-a uitat cum mă uit eu la tine, biserica era închisă, el a băgat mâna în buzunar şi mi-a dat cheia, şi mi-a zis: tu deschizi, nu în româneşte, în greceşte. Am întrebat: taică, ce a zis? A zis să deschizi tu biserica… S-a zbârlit carnea pe mine.”, a încheiat celebrul manelist.
Vali Vijelie, pe numele real, Valentin Rusu, este unul dintre pionierii manelelor din România. Talentat din cale afară, Vijelie este unul dintre cei mai căutați cântăreți, așa că nu duce niciodată lipsă de evenimente.
Nu miră pe nimeni însă că și-a dus de la începuturile lui în lumea muzicală ascultătorii în extaz! Asta pentru că a avut și de la cine moșteni talentul: mama lui, Florica, este prima femeie din România care a cântat romanțe la un post de radio!
Viața lui Vali Vijelie nu a fost dintotdeauna în roz. Copilăria i-a fost ”scăldată” de sărăcie, de greutăți. Dar peste care a trecut! Cum? În vacanțele de vară, a muncit la o fermă de ambalat fructe din Giurgiu, ba chiar și la câmp, pentru a-și asigura rechizitele școlare.A renunțat la celebra mustață după un pariu cu Minodora
Vali Vijelie avea să facă un pariu ”nebunesc”, cu mulți ani în urmă. Iar prinsoarea a pus-o cu Minodora. Și a pierdut. În ce a constat pariul? Vali Vijelie i-a spus colegei sale de breaslă că, dacă reușește să facă zece ture de stadion, îi dă 500 de euro, mai mult, renunță la mustață. Minodora a câștigat! „Eram la alt post și Minodora a zis că face zece ture de stadion. I-am zis că îi dau 500 de euro și, dacă face zece ture de stadion, îmi rad mustața. Am ajuns pe stadion și a făcut 15. Și mi-am dat mustața jos”, avea să povestească Vali Vijelie despre pariul care l-a lăsat și fără bani, și fără mustață. Dar i-a plăcut așa de mult look-ul, încât a rămas la el.
Vali Vijelie, patru copii și o nevastă înțelegătoare
Cu o familie frumoasă se mândrește Vali Vijelie, deși, în relația de căsnicie cu Carmen Rusu, a avut câteva ”derapaje”. Dar mariajul a rezistat de-a lungul timpului. ”Eu, când ajung în fața porții, îmi dau blana de leu jos și o las pe aia de oaie, de mielușel. Intru în curte, tatăl meu m-a invățat, ține minte: `Dacă vreodată vei ajunge mare, ești ce ești pe scenă, când ajungi jos, ești la fel ca toată lumea`.
Tot timpul când intru în curte merg în casă, pup copiii, pup nevasta, și câinii îi pup, pup pe toată lumea, îi întreb dacă sunt bine”, a spus Vali Vijelie.
Vali Vijelie are patru copii, Cati, Nuțu, Florin și Rafael. Doi sunt cu actuala soție, Carmen, doi, dintr-o relație anterioară.
Vali Vijelie, printre cei mai scumpi maneliști: 4.000 de euro pe oră!
Vali Vijelie este unul dintre cei mai scumpi cântăreți de muzică de petrecere! Tariful său pentru un eveniment atinge suma de 4.000 de euro pentru o singură oră! Indiferent că este vorba de nuntă sau de un simplu eveniment.
Dar tariful poate urca, lesne de înțeles, dacă doritorii de a avea la microfon o asemenea vedetă se întând pentru mai multe ore.
Mai mult, Vali Vijelie, și nu singurul, are parte de foarte multe dedicații, plătite, desigur, în sute de euro. Așa că Vali Vijelie se poate mândri, liniștit, cu o impresionantă avere de pe urma cântatului.
Pe lângă muzică, artistul are afaceri în domeniul imobiliar. Spune că a ridicat blocuri, dar nu știe exact numărul lor.
Be First to Comment