V-ați întrebat vreodată ce pensie va avea un salariat român care câştigă lunar 4.000 de lei dacă va cotiza la stat vreme de 35 de ani? Iată răspunsul!
Ce pensie va avea un salariat român care câştigă lunar 4.000 de lei dacă va cotiza la stat vreme de 35 de ani
Un salariat care câştigă salariul mediu pe economie va avea o contribuţie, în 35 de ani, de puţin peste 700.000 de lei, scrie observatornews.ro. Această contribuţie îi vor asigura beneficiarului, însă, o pensie, echivalentă a 33 de ani. Astfel, cei care au un salariu mediu net de 4.000 de lei, adică 833 de euro, vor primi, după 35 de ani de contribuții la stat, o pensie de la stat în valoare de doar 1.275 de lei, 265 de euro, potrivit unei simulări de calcul a specialiștilor economici, potrivit sursei citate.
Ministrul Muncii: „Lucrurile vor arăta altfel”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reacţionat la această simulare de calcul şi consideră că acest scenariu este hazardat și inconcludent, deoarece sistemul de pensii se va schimba în timp:
„dacă sprijinim mediul de afaceri, în primă fază să îşi apere locurile de muncă existente şi în paralel cu majorarea salariului minim din România, lucrurile vor arăta altfel.
Este hazardat, din punctul meu de vedere, să ne exprimăm legat de ce se va întâmpla cu sistemul de pensii peste 30 de ani”, a spus ministrul Muncii, conform sursei menționate mai sus.
Pensiile s-au majorat cu 12,5% de la 1 ianuarie 2023
Majorarea pensiilor a avut loc din data de 1 ianuarie 2023. Toți pensionarii români vor primi în plus, lunar, indiferent de valoarea pensiei cu 12.5% mai mult. În funcție de suma pe care fiecare pensionar o încansează, valoarea de care se va beneficia este diferită.
De exemplu, un pensionar care primește în fiecare lună suma de 1.000 de lei, va primi în plus cu 125 de lei mai mult, încasând din ianuarie 2023 suma de 1125 de lei.
Pentru punctul de pensie majorarea, care în acest moment este de 1.586 de lei, majorarea va fi cu 198 de lei mai mult, pensionarul primind suma de 1.784 de lei.
Cu toate acestea, un pensionar cu o pensie medie de 1.800 de lei va primi 2.055 de lei lunar, conform Antena 3.
Ajutoare pentru românii cu pensii mici
Pe lângă această majorare de 12,5% stabilită de guvernanți, pensionarii vor primi și un ajutor în funcție de preagul la care se încadrează:
Astfel, românii care au pensii sub 1.500 de lei primesc un ajutor de 1.000 de lei, 800 de lei pentru cei cu pensii intre 1500 si 2500 şi 600 de lei pentru cei cu pensii intre 2500 – 3000 de lei. Totodată, coaliția a decis acordarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu handicap.
Un alt aspect este ajutorul pentru plata facturilor la energie de 1.400 de lei. Acesta se acordă pensionarilor cu vârsta de peste 60 ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.
Be First to Comment