Press "Enter" to skip to content

Cât te costă să divorţezi în 2023 şi de ce acte ai nevoie

S-au scumpit nu numai alimentele şi facturile, dar şi divorţul în 2023, iar preţul diferă în funcţie de calea aleasă – la notar sau la tribunal, şi dacă la mijloc este şi un copil.

În funcție de modalitatea pe care o aleg soții pentru a se despărți, costurile se adaptează la fiecare situație. 

În cazul în care partenerii au și copii, atât actele necesare, cât și taxele, se modifică. 

Dacă vrei să divorțezi la notar în 2023, e nevoie de certificatele de identitate ale partenerilor, certificatele de naştere, certificatul de căsătorie și, în caz de nevoie, de certificatul de naștere al copilului minor. 

După ce duci actele la notar, primești un termen de reflecție de 30 de zile, în cazul în care poate unul dintre parteneri își schimbă părerea.

Prețul de pornire al unui divorț în 2023 este de 700 de lei. În cazul în care nu aveți copii împreună, costul ajunge la aproximativ 795 de lei. În această sumă sunt incluse:

– onorariul notarului (714 lei);

– tariful de înregistrare la Registrul Național al Cererilor de Divorț (59,7 lei);

– copii legalizate pentru certificatele de naștere și de căsătorie.

Cât te costă să divorțezi în 2023, dacă și ai copii minori

În cazul în care ai copii cu partenerul de care vrei să te desparți, situația este puțin mai complicată. 

În primul rând, trebuie să decideți ce nume de familie vor păstra minorii și unde vor locui. De asemenea, și costurile sunt diferite, totalul ajungând la circa 1450 de lei.

Costurile necesare un divorț în care sunt și minori la mijloc sunt:

– onorariu pentru divorț (1190 de lei);

– onorariu pentru „condiții”, în sensul de stabilire a numelui și ce se va întâmpla cu minorii (178,5 lei);

– taxă de înregistrare la Registrul Național al Cererilor de Divorț (60 de lei);

– legalizarea certificatelor de naștere ale copiilor și soților, dar și a certificatului de căsătorie.

Cât te costă în 2023 să divorţezi la tribunal şi de ce acte ai nevoie

Divorțul în instanță este posibil în toate cazurile, indiferent dacă soții sunt de acord sau nu asupra divorțului.

Acte necesare pentru divorț la tribunal în 2023: 

– cererea de divorț, semnată fie de către ambii soți (în cazul divorțului amiabil) fie doar de către reclamant (în cazul divorțului din culpă)

– actele de identitate ale celor doi soţi (în original sau copie legalizată) şi certificatele de naştere (în original sau copie legalizată)

– certificatul de căsătorie (în original)

– certificatul de naştere al copilului minor rezultat din căsătorie (în original sau copie legalizată)

– dovada veniturilor 

– acte doveditoare asupra contribuirii la bunurile comune 

– dovada plății taxei judiciare de timbru

Cât costă divorțul la tribunal în 2023 

Costul divorțului la tribunal se stabilește în funcție de taxa de timbru. Prețul variază în funcţie de motivul desfacerii căsătoriei, astfel: 

– 200 de lei pentru cererea de divorţ întemeiată pe acordul soţilor (cererea ambilor soţi sau a unuia dintre ei acceptată de celălalt soţ); 

– 100 lei pentru cererea de divorţ din culpă, în cazul în care se solicită desfacerea căsătoriei întrucât raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi, astfel, continuarea acesteia nu mai este posibilă; 

– 100 lei pentru cererea de divorţ având ca motiv separarea în fapt a soţilor care a durat cel puţin 2 ani; 

– 50 de lei pentru cererea de divorţ formulată de soţul a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, potrivit libertatea.ro.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page