Judecătorii au considerat că, Carmen Satran a făcut destulă pușcărie din condamnarea de 19 ani și 8 luni, așa că au dispus ca aceasta să devină contribuabil la bugetul de stat, pentru pensiile speciale, potrivit spynews.ro.
„Admite propunerea formulată de comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Gherla şi, în consecinţă: 1. Dispune liberarea condiţionată a persoanei private de libertate Șatran Carmen, condamnată la pedeapsa de 19 ani 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 144/2014 a Tribunalului Arad, pe data rămânerii definitive a sentinţei. 2.
Atrage atenţia condamnatei că, în cazul în care va comite o nouă infracţiune, se poate dispune revocarea liberării condiţionate. 3. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. 4. Stabileşte suma de 313 lei reprezentînd onorar pentru avocatul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, domnului avocat Şinca Radu-Teodor. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea sentinţei la dispoziţia intimatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 01.08.2022”, au decis magistrații.
Carmen Satran a fost eliberată condiționat
Carmen Satran a fost condamnată pentru o crimă odioasă în 2009, în care un bărbat de 65 de ani, de etnie romă, din Timişoara, pe nume Trifu Schrott, a fost ucis cu 50 de lovituri de cuțit, iar cadavrul lui a fost apoi tranșat.
Crima a fost săvârșită împreună cu iubitul ei, Raul Sergiu Florea, iar conflictul ar fi pornit de la bani, după ce tânără a oferit servicii sexuale victimei, iar bărbatul a refuzat să plătească.
Victima, Raul Sergiu Florea, făcea parte din comitetul romilor care se ocupa de judecata țigănească.
Pedeapsa primită de tineri este mult mai mică decât cea cerută de familia victimei. Rudele sale au cerut 120.000 de euro daune. Au primit doar 40. Pedeapsa aceasta nu a fost pentru Sergiu și Carmen, ci pentru părinții lor, ca o a doua lovitură.
Au fost nevoiți să achite, mai ales știind că dacă nu o vor face autoritățile le vor confisca tot. Tot în acel punct al situației, avocații cereau achitarea sau scăderea pedepsei la 16 ani și că infracțiunea de omor să fie schimbată în cea de tâlhărie urmată de moartea victimei sau omor calificat. Instanța a refuzat.
Be First to Comment