Limba română nu este deloc una ușoară, așa cum poate pare. Este posibil ca și tu să fi auzit de multe ori, pe cineva care pronunță cuvintele într-o cu totul altă formă. Iată că una dintre cele mai comune greșeli din vocabularul nostru este legată de folosirea corectă a formei de plural a cuvântului „mămăligă”.
- Forma de plural a cuvântului mămăligă
- Este una dintre cele mai cunoscute greșeli din limba română
Fără doar și poate, există o mulțime de cuvinte în limba română care nu au formă de plural. Asta se întâmplă în cazul cuvintelor denumite substantive defective de plural. Pe lângă altele, mulți se confruntă cu o problemă des întâlnită, și anume pluralul cuvântului „mămăligă”.
Forma de plural a cuvântului mămăligă
Chiar dacă vorbim despre accentul unor cuvinte, sau forma lor corectă, mulți români trebuie să verifice zilnic dicționarul, dacă își doresc să se exprime corect.
Și, chiar și banalul substantiv „mămăligă”, un cuvânt ce pare atât de simplu, este mult mai dificil decât am avea impresia inițial.
Însă, pluralul de la mămăligă este mămăligi, potrivit normelor gramaticale. Chiar dacă poate unii ar fi tentați să creadă că acest cuvânt nu are formă de plural, el nu intră în categoria cuvintelor defective. Vă spunem, totodată, că singura formă corectă și acceptată de plural este, așadar, mămăligi.
Alte cuvintele defective de număr
Limba română are o categorie complexă de substantive, care fie nu au formă de plural, fie nu au formă de singular.
sport: tenis, fotbal, baschet, înot, handbal;
substanțe chimice: oxigen, azot, hidrogen;
materii de studiu: istorie, geografie, biologie;






Fii primul care comentează