Celine Dion și-a îngrijorat în ultima perioadă fanii din cauza stării ei de sănătate. În urmă cu nici două săptămâni, Céline Dion le-a împărtășit fanilor de pe rețelele de socializare faptul că a decis să își anuleze turneul din America de Nord din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, însă artista nu a dat atunci prea multe explicații.
Într-un mesaj publicat atunci pe Instagram, Céline Dion mărturisea că își dorea foarte mult să revină pe scenă, însă în acest moment sănătatea ei contează cel mai mult.
„Chiar speram că voi fi bine să mă întorc pe scenă acum, dar presupun că trebuie să am mai multă răbdare și să urmez regimul pe care mi-l prescriu medicii. Există foarte multă organizare și pregătire în spectacolele noastre, așa că trebuie să luăm astăzi decizii care vor afecta planurile peste două luni. Voi fi foarte bucuroasă că îmi voi recăpăta sănătatea deplină, dar și că noi toți vom reuși să trecem peste această pandemie și abia aștept să mă întorc din nou pe scenă. Am fost foarte impresionată de toate încurajările pe care toată lumea mi le-a trimis pe rețelele de socializare. Vă simt dragostea și sprijinul și înseamnă enorm pentru mine”, a transmis Céline Dion.
Potrivit unor surse citate de revista australiană „Woman’s Day”, problemele de sănătate cu care se confruntă, de fapt, Celine Dion sunt destul de serioase. Ar fi vorba despre o boală autoimună, însă și tulburări psihice.
„Ea a fost mereu o femeie sănătoasă, de aceea e un șoc pentru ea să nu mai fie în formă și să fie la pat”, a spus o sursă pentru publicația menționată anterior. „Toată lumea se roagă ca suferința să fie temporară și să revină pe scenă. Faptul că e nevoită să stea doar în pat îi alimentează gândurile negative și micile deliruri”.
Be First to Comment