Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis și a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferințe.
Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea și și-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-și curme viața. Și-a adus aminte însă, că în tinerețe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”
Și-a adus aminte de acest lucru și spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că a avut și omul acesta greșelile lui – dar către Maica Domnului, care a fost și ea pământeană ca și noi, m-am rugat! O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile și presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă!”
Se ruga în celulă. Și peste câteva clipe vede intrând prin ușa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în brațe:
„M-ai chemat! Am să te ajut! Fii în pace!” Și a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă, l-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, și toată viața lui de după aceea – că a trăit încă mulți ani în închisoare – a avut o viață liniștită în sufletul lui, deși suferințele din afară erau destul de grele din când în când.
Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.
Această întâmplare o știu de la cel care a pățit-o. El mi-a spus-o. Și în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a pățit și cum i s-a rezolvat problema lui.
Arhimandrit Ioanichie Bălan – Ne vorbește Părintele Sofian, Editura Episcopiei Romanuluu
Rugăciunea grabnic ajutătoare către Maica Domnului
Așadar, așază-te în fața unei icoane a Sfintei Fecioare și roagă-te astfel:
„Sfânta Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul mei și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-L păstrăm pe Dumnezeu în inimă, astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care că copleșește acum (aici se spune dorința). Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”
După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu „Tatăl Nostru”, apoi cu rugăciunea „Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine!
Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maică de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin.”
Rostește această succesiune de rugăciuni de 10 ori pe zi, timp de 9 marți, în fața unei icoane a Sfintei Fecioare, având și o lumânare sfințită aprinsă.
Se spune că rugăciunea pentru îndeplinirea dorințelor este atât de puternică, încât dorința se va realiza încă înainte de a se ajunge la cea de-a 9-a zi de marți.
Be First to Comment