Categories: Fără categorie

Calendar creștin ortodox duminică, 26 iulie. Rugăciunea care se rostește azi pentru cei bolnavi

Biserica Ortodoxă îl pomenește azi pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Ce rugăciune este bine să rostești pentru cei bolnavi?

În fiecare an, la data de 26 iulie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, unul dintre cei mai cunoscuți sihaștri ai Țării Românești. Credincioșii îi cer ajutorul în vreme de boală, necaz și ispită, fiind considerat un mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru cei aflați în suferință.

Cine a fost Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel

Potrivit crestinortodox.ro, Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel este unul dintre cei mai renumiți sihaștri care au viețuit pe Valea Chiliilor, în primele decenii ale secolului al XVII-lea și potrivit tradiției, acesta făcea parte din obștea Mănăstirii Cetățuia Negru Vodă.
Sfântul s-a nevoit timp de 37 de ani într-o peșteră aflată sub biserica rupestră de pe masivul Cetățuia, ducând o viață de rugăciune, post și smerenie și a trecut la Domnul în anul 1638.

Sfintele sale moaște au fost descoperite în anul 1944 de părintele Pimen Barbieru, egumenul Schitului Cetățuia Negru Vodă. Din cauza regimului comunist, acestea au fost reînhumate, iar la începutul anilor '90 au fost din nou deshumate de starețul Modest Ghinea.

În anul 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut oficial în rândul sfinților.
Tot pe 26 iulie este pomenit și Sfântul Mucenic Ermolae, preot în Nicomidia în vremea împăratului Maximian.
Acesta s-a numărat printre creștinii persecutați pentru credință și, potrivit tradiției, a scăpat nevătămat din foc împreună cu preoții Ermip și Ermocrat. Mai târziu, Sfântul Ermolae l-a îndrumat pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon spre credința creștină și l-a botezat.

În cele din urmă, Sfântul Ermolae, alături de Ermip și Ermocrat, a fost condamnat la moarte prin decapitare.
Tot în această zi sunt pomeniți:
– Sfânta Muceniță Paraschevi din Roma;
– Sfânta Cuvioasă Muceniță Oreozila;
– Sfântul Cuvios Ignatie Stironitul;
– Sfântul Mucenic Apion;
– Sfântul Moise Ungurul;
– Sfântul Iacob din Alaska;
– Sfânta Muceniță Ierusalima.

Rugăciunea care se rostește azi pentru cei bolnavi

Rugăciunea către Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel

Credincioșii rostesc această rugăciune pentru ajutor în vreme de boală, necaz și încercare:
„Sfinte al lui Dumnezeu, Ioanichie, ne rugăm ție ca cel ce ești mijlocitor înaintea Tatălui Ceresc, să ne întărești în dreapta credință, să fim plini de dragoste față de aproapele, să avem în casele noastre binecuvântarea lui Dumnezeu, spor în cele ale noastre, pace și înțelegere. Ție ne rugăm ca fiii noștri să fie înțelepți, cu dragoste față de părinți, ascultători și sprijin în bătrânețele noastre.

Tu, cel ce ai fost sfătuitor al Domnitorilor Țării Românești, să ne dai sfat și ajutor în vreme de ispită, de necaz și boală. Așa cum pe alții i-ai tămăduit, cu harul ce-l ai de la Dumnezeu, așa tămăduiește-ne și pe noi de neputințe. În vreme de primejdie ne întărește și ne apără.
Tu, cel ce ai cinstit pe Maica Domnului, apără dimpreună cu Dânsa și casele, familiile, rudeniile, prietenii și cunoscuții noștri. Minunile tale să le arăți și peste noi așa cum ai făcut de veacuri cu cei ce s-au rugat ție.
Ne încredem în ajutorul tău și-ți cerem să fii mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru ca cererile noastre să-și afle răspunsul.
Sfinte Ioanichie, roagă-te pentru noi. Amin!”

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

2 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago