Categories: Fără categorie

ACUM! A treia DRONĂ doborâtă în România, în…

O nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia, a anunțat președintele Nicușor Dan. Este a treia dronă doborâtă de piloții români în trei zile consecutive. Aparatul fără pilot a fost neutralizat deasupra Mării Negre.

Anunțul președintelui a venit la circa o jumătate de oră după momentul doborârii dronei.

„Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români”, a transmis președintele Nicușor Dan duminică dimineață.

El a precizat că prima dronă doborâtă vineri este Shahed și că România va iniția un protest diplomatic față de Rusia.

„Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare. Protestul diplomatic al României față de Federația Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări. Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratăm cu toată seriozitatea, alături de aliații noștri”, a spus președintele.

Autorităţile au emis, duminică, la puţin timp după ora 10.00, un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea. Locuitorii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri deoarece există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

MApN precizează că acesta este al treilea aparat fără pilot neutralizat în trei zile consecutive și că „patru din cele cinci drone doborâte până în prezent pe teritoriul țărilor UE din NATO au fost neutralizate de piloți militari români”.

Drona a fost neutralizată „în condiții de siguranță”, la o distanță de aproximativ 12 kilometri nord-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României, mai spune Ministerul Apărării în comunicatul de presă.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, de la declanșarea războiului din Ucraina au fost înregistrate peste 100 de atacuri asupra teritoriului ucrainean în apropierea graniței cu România.

În aceeași perioadă, au fost semnalate 33 de pătrunderi ale unor drone rusești în spațiul aerian al României, cea mai recentă fiind înregistrată pe 26 iulie 2026.

De asemenea, autoritățile au identificat fragmente de drone sau drone întregi pe teritoriul României în aproximativ 50 de situații.

Încălcarea spațiului aerian al României de către Federația Rusă este „inacceptabilă”, a transmis premierul interimar Ilie Bolojan, care a subliniat că incidentele din ultimele zile sunt consecința războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

„Acțiunile recente ale Forțelor Aeriene Române, alături de aliații noștri din NATO, arată fermitate și curaj în apărarea teritoriului național. Este răspunsul necesar în fața oricăror amenințări și, în mod specific, în cazul încălcărilor ilegale ale spațiului aerian sau maritim”, a scris Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook.

admin13

Recent Posts

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 săptămâni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 săptămâni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 săptămâni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

4 săptămâni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

o lună ago

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan! Ce s-a întâmplat cu șoferul 😮😱..

Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…

o lună ago