Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Bianca Drăgușanu, alergie severă din cauza preparatelor tradiționale! Vedeta a ajuns la perfuzii cu fața umflată

„Blonda lui Bote” a ajuns pe mâinile medicilor după ce ar fi consumat în exces mai multe preparate tradiționale. A făcut alergie severă și i s-a umflat toată față, potrivit unor surse click.ro

Sfârșitul de an a întâmpinat-o pe Bianca Drăgușanu cu un incident mai puțin plăcut. O persoană din anturajul blondinei a declarat, pentru sursa citată anterior, că aceasta ar fi făcut o alergie severă după ce a mâncat preparate tradiționale de Crăciun. Vedetei i s-a umfat toată fața și a avut nevoie de îngrijiri medicale, cel mai probabil din cauza unui ingredient aflat în bucatele din care s-a înfruptat.

Pentru a se pune din nou pe picoare, Bianca Drăgușanu a apelat la o clinică privată, acolo unde a făcut o serie de analize și unde i s-au pus perfuzii. Ulterior, a publicat și o imagine pe rețelele de socializare, fără însă să le ofere fanilor și o explicație în aces sens.

„Bianca nu s-a simțit prea bine, așa că a avut nevoie să o vadă un medic. A mers la prietena ei la clinică, la Elisabeta Vlădescu. Și-a făcut niște analize de sânge, i s-au administrat și perfuzii pentru calmare.

A mâncat și ea bucate tradiționale, ca tot românul și a pățit ce a pățit. I se umflaseră ochii și toată fața îi era umflată”, conform sursei amintite.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page