Press "Enter" to skip to content

Anunţ fără precedent de la şefa meteorologilor

Valul de caniculă se prelungește și se intensifică în următoarea săptămână, cu maxime până la 40°C și chiar peste acest prag în sud, dar și cu nopți tropicale, când minimele nu vor mai scădea în anumite zone sub 25°C.

Debutul săptămânii viitoare ar reprezenta vârful acestui episod de caniculă, transmite Elena Mateescu, șefa ANM.

Directorul executiv al ANM, Elena Mateescu, a declarat joi, în şedinţa operativă de la Palatul Victoria, având ca scop stabilirea măsurilor necesare a fi adoptate pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă care afectează România, că luni, marţi şi miercuri, echipa ANM ia în considerare să prelungească Codul Roşu, pentru că debutul săptămânii viitoare ar reprezenta vârful acestui episod de caniculă. Ea a precizat că este o situaţie fără precedent, niciodată nu am avut un cod roşu la nivelul ariei de extindere.

”Avertizarea meteorologică de cod roşu vizează zilele de sâmbătă şi duminică, este vizată toată ţara sub avertizare cod roşu şi portocaliu. Ne aşteptăm ca în zonele avertizate de cod roşu, respectiv în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, să consemnăm valori ale regimului de temperaturi la nivelul maximelor de 37 şi 41 de grade, iar codul portocaliu între 35 şi 40 de grade C. În zona litoralului vor fi 32-35 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, în cadrul videoconferinţei de la Palatul Victoria, transmite News.ro.

Ea a precizat că astăzi şi mâine rămân în vigoare avertizările meteorologice de cod galben şi portocaliu, de asemenea pentru toată ţara, pentru că în continuare temperaturile caracterizează o vreme deosebit de caniculară.

Dacă vreți să vă răcoriți noaptea, aveți șanse doar la munte și în zonele intracarpatice, unde minimele vor scădea sub 20°C.

Nici următoarele nopți nu vor aduce răcoarea așteptată, minimele vor rămâne în următoarea săptămână peste 20°C în mare parte din țară.
Dacă vreți să scăpați de caniculă în următoarele 2 săptămâni, vă recomandăm să evadați în zonele înalte de munte.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page