Press "Enter" to skip to content

Anunț de ultimă oră despre Alexandru Arșinel! Ce s-a întâmplat cu marele actor român

Îndrăgitul actor Alexandru Arșinel a avut parte de un an de-a dreptul dificil, după ce s-a confruntat cu mai multe probleme grave de sănătate. Astfel, acesta a spus că are datoria de a explica în ce situație se află în momentul de față.

Alexandru Arșinel a trecut prin unul din cei mai grei ani ai vieții sale! Cum se simte maestrul după operația pe inimă?

În acest context, Alexandru Arșinel a spus că „destul de stresat”, deoarece îi este greu să răspundă pentru sănătatea lui, care „nu este în regulă”.

„Sunt destul de stresat. Îmi este greu să răspund pentru sănătatea mea care nu este în regulă. Sper ca într-o săptămână să reușesc să mă pun mai bine pe picioare, pentru că am avut o anestezie masivă prin care grupul de medici a încercat să îmi înlocuiască, într-un fel sau altul, inima. Acum așteptăm efectul acestei operații și încercăm să revenim la viață.

Am fost externat ieri, sunt spre bine. În medicină, totdeauna stăm cu gândul și speranța că va fi mai bine. De asta se și fac aceste intervenții. Vreau să informez spectatorii care mă ascultă de ani de zile. De aceea am datoria să ocolesc anumite orgolii și să le spun care este situația mea în momentul de față”, a declarat Alexandru Arșinel pentru fanatik.ro

Ce spunea marele artist înainte de a fi operat?

Înainte de a fi operat, acesta a explicat că urmează să îi fie instalat „un aparat care pulsează”, înainte de operația propriu zisă la inimă.

„Nu sunt bine, urmează să fiu operat, să mi se instaleze un aparat care pulsează și zilele următoare să fie intervenția la inimă. Este o prelungire a situației, din cauza problemelor anterioare. Le-am avut pe toate și nu vreau să le repet. Am și oameni care spun a murit Arșinel, oameni cărora le face plăcere. Inima mea se pare că are nevoie de o reparație generală, dacă mă pot exprima așa. Totul se trage de la nenorocirea aia de COVID-19, care mi-a dereglat organismul.

Parcă ar fi un mic blestem că perioada asta din an mă prinde cu tot felul de probleme personale, care nu suportă amânare, în loc să încerc să mai fac câte ceva pentru memoria dragii mele colege. Probabil că Stela mă caută deja! Cine știe?”, a declarat Alexandru Arșinel pentru Antena 3.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page