În urmă cu circa un an și jumătate, Adda s-a confruntat cu primele simptome bolii cu care a fost diagnosticată: Lyme. Doar că la acel moment nu a știut exact cu ce are de-a face, astfel că a mers de urgență la medic.
Nu i-a fost de prea mare ajutor, căci i-a sugerat că toată simptomele pe care i le-a enumerat sunt doar în capul ei! Atunci a început calvarul pentru Adda, care a cheltuit nu mai puțin de 15 mii de euro pe analize și controale și a mers pe la toți medicii și specialiștii posibili, care îi spuneau același lucru.
Cum a început calvarul Addei? „P ur şi simplu am avut o explozie. Mi-a bubuit pielea”
Simptomele ei au debutat doar la nivel cutanat, iar mai apoi au degenerat. I s-au umflat nodulii și a început să-i amorțească tot corpul. În ciuda faptului că nu se simțea bine și cerea ajutorul medicilor, mereu primea același răspuns și anume că totul este doar un produs al imaginației ei, mai ales că toate analizele indicau că este perfect sănătoasă.
„Am avut noroc că n-am murit! La început era doar cutanant, pur şi simplu am avut o explozie, eram acasă, stăteam pe pat, şi mi-a bubuit pielea! Am făcut şi nod în gât, adică mă sufocam, aveam ganglionii ca nişte mingi de tenis, pe la gât, inghinal… eram varză! Intram în duş şi nu simţeam apa pe piele! Mi-amorţeau mâinile, picioarele, aveam furnicături… mă frigea şoldul, erupţii pe piele, şi doctorul la care am fost cu aceste simptome mi-a spus: „Doamnă, mergeţi la psiholog, ca să nu vă trimit la psihiatrie!”. Analizele mele arătau… zici că eram un om sănătos!”, a spus Adda în podcastul lui Măruță.
După ce și-a pierdut speranța în medicină, a încercat să se trateze pe alte căi, până când, în cele din urmă, a dat de omul potrivit, care i-a spus exact cu ce se confruntă și anume boala Lyme.
„Am fost la astrologi, la parapsihologi, în acel an jumătate am fost peste tot pentru că ştiam că e ceva rău! Atunci am fost la un imunolog, care mi-a spus, primul, că am lyme… problema nu era că nu ştiam ce înseamnă lyme, problema e că am aflat târziu că am lyme!”, a adăugat artista, al cărei tratament a început să fie eficient.
Be First to Comment