Valeriu Tabără a fost internat la Spitalul Elias, în București. După ce a venit acasă, la Timișoara, pentru a sărbători Paștele în familie, s-a simțit rău, așa că a fost din nou internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.
Valeriu Tabără a fost internat la Spitalul Elias, în București. După ce a venit acasă, la Timișoara, pentru a sărbători Paștele în familie, s-a simțit rău, așa că a fost din nou internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.
Marți, 29 aprilie, Valeriu Tabără a murit din cauza unei insuficiențe cardiorespiratorii. Cel mai probabil, trupul neînsuflețit va fi depus miercuri în holul Facultății de Agronomie pentru ca cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu să o poată face.
Valeriu Tabără s-a născut pe 1 iulie 1949, în localitatea Sălciua din județul Alba, într-o familie de țărani din inima Ardealului. A crescut pe Valea Arieșului, acolo unde a și făcut primii pași în educație. A absolvit Liceul Teoretic din Baia de Arieș și apoi a urmat cursurile de inginerie agrară la Timișoara, devenind, la doar 34 de ani, cel mai tânăr doctor în agronomie al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.
Acesta a fost dascăl, cercetător și mentor pentru generații întregi. A condus laboratoarele de ameliorare a grâului și cânepii dioice din cadrul SCDA Lovrin, unde a obținut rezultate remarcabile, fiind recompensat cu medalia de aur a Academiei de Științe Agricole și Silvice pentru două soiuri omologate: Lv110 și Silvana.
Pe lângă activitatea didactică și științifică, Valeriu Tabără a avut un traseu politic consistent. A fost membru al Parlamentului României timp de mai multe mandate și a ocupat portofoliul Agriculturii în două rânduri: în guvernul Văcăroiu (1994-1996) și în guvernul Boc (2010-2012). De-a lungul carierei sale parlamentare a prezidat mai multe comisii de specialitate, fiind un susținător ferm al sistemelor de irigații și al cercetării agricole.
În 2012, după o intervenție pe cord deschis și un grav accident rutier, Valeriu Tabără a anunțat retragerea din viața politică. A rămas însă activ în mediul academic, fiind membru și ulterior vicepreședinte al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Fii primul care comentează