Categories: Fără categorie

Vin furtunile. ANM a emis Cod Galben și Cod Portocaliu în mai multe județe: averse torențiale, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe avertizări de vreme nefavorabilă, valabile pentru mai multe regiuni din România.

Astfel, a fost emis un COD GALBEN pentru 20 iulie de la ora 13.00 până în 21 iulie, ora 10.00.

Treptat, în Banat, sudul Crișanei, Oltenia, Transilvania și local în Maramureș și în Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 50…70 km/h), grindină și descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

De asemenea, a fost emis un COD PORTOCALIU pentru perioada 20 iulie de la ora 15 până în 21 iulie, ora 03.00.

În sudul Banatului, nord-vestul Olteniei și în sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 70…90 km/h), grindină și descărcări electrice.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

COD GALBEN și COD PORTOCALIU de căldură în 20 iulie

Un alt cod galben de căldură este valabil în ziua de 20 iulie, în Oltenia, Muntenia și Dobrogea continentală, unde valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Tot în 20 iulie este Cod Portocaliu de căldură . În județele Dolj, Olt și Teleorman valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

3 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago