Categories: Fără categorie

VIDEO Angela și fiul ei de 14 ani, răniți după ce o dronă a căzut peste blocul din Galați. Ministerul Sănătății spune în ce stare se află cei doi

O femeie de 53 de ani și un băiat de 14 ani au fost internați după ce au fost răniți în urma prăbușirii unei drone peste un bloc din Galați. Cei doi sunt internați și starea lor este monitorizată.

Angela este femeia care a fost rănită în explozia din Galați, după ce drona rusească s-a prăbușit pe blocul din localitate.

În urma prăbușirii unei drone de origine rusească peste un bloc din Galați s-a produs un incendiu. Două persoane au fost rănite.

În momentul de față, cele două persoane sunt sub supravegherea medicilor. Ministerul Sănătății a emis un comunicat de presă în care se precizează faptul că este vorba despre o femeie de 53 de ani și un băiat de 14 ani.

Ce răni au și unde au fost internați cei doi

Femeia, în vârstă de 53 de ani, este internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, pe secția de chirurgie plastică. Picioarele ei au fost afectate, prezentând arsuri de gradele I și II, cu retenție de corp străin (fiind vorba despre sticlă). De cealaltă parte, minorul de 14 ani este sub supravegherea medicilor din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, la secția Chirurgie. Băiatul prezintă arsuri la nivelul antebrațelor. Din fericire, acesta nu prezintă probleme respiratorii.

Starea celor doi este una stabilă. Femeia este mama minorului de 14 ani. Ministerul Sănătății menționează faptul că starea celor doi pacienți este una stabilă și că nu se pune problema ca femeia de 53 de ani și minorul de 14 ani să fie mutați la alte spitale.

De asemenea, Ministerul Sănătății precizează în comunicat și faptul că rămâne în legătură permanentă cu spitalele din Galați pentru a urmări modul în care evoluează starea celor doi pacienți și pentru a asigura, cu sprijinul unor specialiști, asistență la nivel psihologic femeii, băiatului și altor persoane, dacă este nevoie.

Dr. Corina Popazu, medic de medicină internă la Spitalul Județean de Urgență Galați, a vorbit despre starea actuală a femeii. Mai precis, medicul a spus pentru News.ro că: „Am discutat cu doamna, starea ei este bună, mai mult este îngrijorată de copil. Copilul nu are telefonul la el și încearcă să vadă cum află informații despre copil. Este mama copilului.”

Femeia și băiatul de 14 ani au suferit arsuri minore după ce au traversat holul în care era incendiul.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago