Categories: Fără categorie

Vești importante pentru români. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Sunt vești bune pentru românii care cumpără, pe timp de iarnă, lemne pentru foc. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se stabilește reducerea cotei de TVA pentru lemnul de foc. Măsura vizează atât persoanele fizice cât și unele instituții publice. Aflați, în cele ce urmează, despre ce este vorba.

Scade TVA-ul la lemnele pentru foc

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 8 decembrie, două legi potrivit cărora TVA-ul pentru livrarea lemnelor de foc va scădea la 5%. Cele două acte normative vizează completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Scăderea TVA-ului pentru lemnul de foc va fi de la 19% la 5 %. Este important de menționat că reducerea se aplică pentru persoanele fizice, precum și pentru unele instituții, cum ar fi: școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială. Cele două propuneri legislative au fost inițiate de parlamentarii PSD.

Potrivit celei dintâi, cota redusă de TVA de 5% se aplică pentru livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00. În document se menționează că livrările trebuie să fie făcute de către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.

Bunuri și prestări servicii pentru care se aplică TVA de 5%

Al doilea act normativ menţionează că TVA de 5% se aplică, de asemenea, asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00.

Facem precizarea că în prezent, taxa pe valoarea adăugată pentru livrarea lemnelor de foc este 19%. Acest aspect este menționat în expunerea de motive a propunerii legislative inițiate de către grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

2 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago