Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

ȘOC! Femeie găsită moartă la ferma de căpșuni…

Crima șocantă a avut loc la o fermă agricolă din Germania. Și partenerul victimei a fost rănit în timpul incidentului.

Tragedia s-a petrecut luni dimineață în Kaldenkirchen, o localitate din orașul Nettetal, aflată în landul Renania de Nord-Westfalia, potrivit Mediafax. Femeia lucra ca muncitor sezonier la ferma de sparanghel și căpșuni.

Scandalul a început înaintea orelor de muncă, în spațiul în care sunt cazați muncitorii, au transmis autoritățile germane.

Trei români au fost implicați în incident: femeia ucisă, în vârstă de 40 de ani, partenerul ei, în vârstă de 44 de ani, și un tânăr muncitor sezonier, de 25 de ani. Alarma s-a dat în jurul orei 07:22, atunci când echipajele de poliție și ambulanțele au ajuns la fermă, fiind însoțite de un elicopter medical. În momentul în care a fost găsită, românca prezenta mai multe plăgi înjunghiate și tăiate, așa că a fost transportată urgent cu elicopterul la spital.

Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, femeia nu a supraviețuit. Și partenerul acesteia a fost rănit grav în timpul altercației. Bărbatul a fost internat și trebuie să fie operat. Tânărul de 25 de ani, principalul suspect în acest caz, a fost reținut, iar polițiștii au găsit și ridicat un cuțit de la locul faptei despre care publicația germană Bild scrie că există suspiciuni că ar fi fost folosit în atac.

S-a deschis un dosar penal pentru omor în acest caz, iar autoritățile fac verificări pentru a determina motivul conflictului. În acest sens, mai mulți muncitori sezonieri de la fermă au fost audiați.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *