Valentina Tolomei a pierit la doar 17 ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Adolescenta se afla pe un scuter în momentul în care a fost spulberată de o mașină.
Tânăra se întorcea în Paganico pe scuterul ei atunci când a fost lovită cu viteză mare de o mașină. La volanul autoturismului se afla un tânăr în vârstă de 29 de ani, care conducea sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, au descoperit oamenii legii. Bărbatul a fost arestat la domiciliu pentru omor.
„În jurul orei 1:30, autoturismul Mercedes Clasa A condus de tânărul de 29 de ani, în timp ce se deplasa cu viteză mare pe via Romana în direcția Porcari, a intrat în coliziune cu scuterul Vespa 50 condus de o adolescentă de 17 ani din Capannori, care venea de pe via Nuova di Paganico și încerca să intre pe via Romana în direcția Lucca. În urma impactului, fata a fost aruncată circa zece metri într-un câmp de lângă carosabil și a murit pe loc, iar mașina a părăsit drumul, oprindu-se într-un canal”, au transmis carabinierii, potrivit publicației Corriere della Sera.
Valentina locuia împreună cu familia în Paganico, un cartier din Capannori. Era elevă în clasa a XI-a, la specializarea științe umane. Din păcate, salvatorii care au ajuns la locul impactului nu au mai putut face nimic pentru ea.
„În jurul orei 5 dimineața, șoferul autoturismului, testat pozitiv la analizele toxicologice efectuate la spitalul San Luca din Lucca, a fost arestat pentru omor rutier și, după formalitățile legale, a fost dus la domiciliul său, unde va rămâne în arest la domiciliu în așteptarea audierii de validare”, au mai precizat carabinierii.
După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…