O crimă oribilă, în stilul lui Emil Gânj, a avut loc în Mureș, duminică, 12 iulie 2026.
Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit într-o locuință incendiată în Mureș, duminică, pe 12 iulie. În urma verificărilor preliminare, autoritățile au descoperit că trupul neînsuflețit al victimei prezenta leziuni ce păreau a fi făcute cu un topor, potrivit informațiilor transmise de gandul.ro. Cazul care a stârnit oroare pare similar cu crima produsă de Emil Gânj, pe 8 iulie 2025.
La vremea respectivă, bărbatul a și-a ucis fosta iubită cu un topor în locuința acesteia, pe care apoi a incendiat-o, fugind de la locul crimei.
În prezent, Emil Gânj este căutat de polițiști. Criminalul a fost condamnat la închisoare pe viață.
Conform sursei anterior citate, în după-amiaza zilei de 12 iulie, o crimă realizată aproape trasă la indigo cu crima comisă de Emil Gânj, a fost descoperită tot în Mureș. Un bărbat ș-ar fi lovit angajatul cu un topor, apoi l-ar fi pus în pat. Ulterior, când victima și-ar fi revenit, acesta l-a lovit din nou, lăsându-l fără viață. Agresorul a dat foc locuinței, apoi ar fi fugit de la locul faptei.
La scurt timp, bărbatul ar fi fost identificat și reținut. În urma discuțiilor purtate cu negociatorii, acesta ar fi fost convins de negociatori să se predea autorităților.
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…
Încă o mașină a ajuns în prăpastie pe Transfăgărășan. Totul s-a întâmplat după doar câteva…