În Grecia, un avion care intervenea pentru stingerea flăcărilor s-a prăbușit în apropiere de orașul Karystos de pe insula Evia.
Autoritățile au trimis un elicopter la fața locului pentru a survola zona. Salvatorii se îndreaptă acum și terestru spre locul prăbușirii – dar intervenția este dificilă.
Avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o râpă cuprinsă de flăcări, transmite presa locală.
Un avion bombardier de apă Canadair cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit marţi în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în Grecia, pe insula Evia (sud), a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor din această ţară, Yannis Artopios.
Un avion Canadair grec cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Platanisto (sat din Evia), a declarat purtătorul de cuvânt, în contextul în care Grecia este afectată de incendii şi temperaturi caniculare de peste zece zile.
Deocamdată nu este clar dacă piloţii au supravieţuit accidentului, scrie şi DPA.
După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…
Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…
Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…
Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…
Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…