Categories: Fără categorie

Un adolescent de 15 ani a omorât un bărbat în plină stradă, lângă o școală din Târgoviște. Surse: A înjunghiat victima de zeci de ori

Un adolescent de 15 ani a înjunghiat mortal un bărbat de 32 de ani, în noaptea de joi spre vineri, pe o stradă din Târgovişte, în urma unui conflict spontan.

UPDATE: Băiatul a fost arestat preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile.

Știrea inițială: Potrivit surselor Antena 3 CNN, băiatul ar fi înjunghiat victima de zeci de ori, într-un acces de furie. La fața locului au intervenit imediat mascații și mai multe echipaje de poliție. Bărbatul atacat a murit în drum spre spital.

„Dosarul a ajuns la instanţă, urmează să ajungă şi inculpatul. Fapta este omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Incidentul a avut loc în urma unui conflict spontan. Victima are 32 de ani şi a fost agresată cu un obiect ascuţit-înţepător”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, prin procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Moiceanu Nicolae Alexandru.

Incidentul a avut loc pe strada Vasile Blendea din micro 11, Târgovişte.

Conform informaţiilor apărute în spaţiul public, adolescentul ar fi fugărit cu cuţitul un alt tânăr, iar bărbatul de 32 de ani ar fi încercat să aplaneze conflictul. 

Criminolog: „Mulți minori au o gândire diabolică mai ceva ca a unui om matur când pun la cale o crimă”

Criminologul Dan Antonescu a explicat vineri, la Antena 3 CNN, că, după ce a interacționat timp de mai mulți ani cu infractori minori, a ajuns la concluzia că aceștia pot avea o minte „mai diabolică” decât adulții atunci când plănuiesc o crimă. Declarația criminologului vine în contextul în care mai mulți copii au comis crime teribile în ultimele zile în România.

Dan Antonescu a adăugat că sunt mai mulți factori care pot transforma un copil în infractor, printre care lipsa de supraveghere, lipsa de comunicare cu părinții și violența la care sunt expuși pe rețelele sociale și, în general, în mediul online.

Mulți minori aveau o gândire diabolică mai ceva ca a unui om matur atunci când puneau la cale o crimă. Legea este prea blândă pentru astfel de personaje”, a spus el. 

Dan Antonescu a adăugat că a anchetat de-a lungul carierei sale dosare în care infractorii erau copii între 14 și 16 ani.

„Credeți-mă că am lucrat la foarte multe dosare în care autorii erau astfel de copii, 14, 15, 16 ani. Când aduceam la audieri și martorii sau suspecții aveam impresia că sunt pe holurile unui liceu sau al unei școli gimnaziale, nicidecum pe holurile poliției. 

Este nu îngrijorător, este tragic să vedem că astfel de copii au un comportament atât de agresiv. Aici sunt niște lacune în educația acestor copii, lacune care pot fi atribuite unor factori clari: lipsa de supraveghere, lipsa de comunicare între părinte și copil, nu există acea minimă prietenie, măcar între el și unul dintre părinți, care trece printr-o perioadă foarte ciudată, trece de la pubertate la adolescență, furtuna hormonală, explozia informațială de pe rețelele sociale”, a explicat el.

admin13

Recent Posts

Grindeanu explică de ce parlamentarii PSD semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Era firesc să dea PSD-ului mandatul de premier”

După ce mai mulți parlamentari PSD au semnat pentru inițiativa AUR de suspendare a președintelui…

o lună ago

Descoperire cumplită în Argeș! Fiica unui fost deputat, găsită moartă la doar 22 de ani

Fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, găsită fără viață în casă. Tânăra avea doar 22 de…

2 luni ago

ALERTĂ la Neptun! A murit..

Un bărbat de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun,…

3 luni ago

ACUM! Mii de militari au fost chemați la B…

Un exercițiu de amploare are loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.…

3 luni ago

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat înainte de giratoriu: „M-am trezit la spital”

Șoferul care a provocat tragedia din Brașov a rupt tăcerea. Apar primele declarații ale șoferului…

3 luni ago

S-a dat ORDIN de la MApN! Rezerviștii, chemați de URGENȚĂ la unitățile militare din…

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi convocați, în perioada 14-18 septembrie 2026,…

3 luni ago